familiehomosexualitate

Comunicat de presă: Poziția Bisericii Ortodoxe Române față de „parteneriatul civil”

Basilica.ro, 28 februarie 2017

Patriarhia Română privește cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a așa-zisului „parteneriat civil”, acțiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaților.

Considerăm că instituționalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinței creștine și tradiției poporului român, cu posibile consecințe grave pentru viața morală, familială și socială a acestuia.

Din punct de vedere creștin, dar și constituțional, cu excepția adopției și a înrudirii de sânge, familia se naște exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul și să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim „creșterea, educația și instruirea copiilor” este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituția României).

Încercările de redefinire a familiei naturale și tradiționale, confirmată moral și legislativ de-a lungul istoriei umanității, par să facă parte dintr-o agendă ideologică care discreditează valorile și binefacerile sociale ale familiei.

Biserica Ortodoxă Română va continua să apere și să promoveze valorile fundamentale ale familiei tradiționale, benefice pentru prezentul și viitorul societății românești.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

One Comment

  1. Buna pozitie si de mult asteptata.
    Doamne ajuta!
    Biserica Ortodoxa ar fi bine sa colaboreze mai strins cu Biseirca Catolica in opozitia lor fata de intentia governului corupt sa avanseze homosexualitatea egala cu casatoria. Numai un barbat si o femeie pot deveni sot si sotie.
    Orice alta varianta este o abominatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *