Comportamentul homosexual nu are cauze genetice / Din cartea „Faţa nevăzută a homosexualităţii” de Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău

born this way

De curând a avut loc un protest public al celor care susţin drepturi suplimentare pentru persoanele de orientare homosexuală. În cadrul acţiunii, au desfăşurat un steag pe care scria: „BORN THIS WAY” („AŞA NE-AM NĂSCUT”). Un specialist în psihologie a comentat pe pagina de Facebook a ziarului Adevărul că este o minciună ideologică. Prezentăm încă o opinie fundamenată şi de multă argumente ştiinţifice, cu bibliografia aferentă:

 

[1984]

O primă încercare de a se dovedi că este înnăscut comportamentul homosexual a fost făcută în 1984. Un articol publicat în revista Science susţinea că între homosexuali şi heterosexuali sunt diferenţe semnificative în privinţa răspunsului la estrogen şi, ca urmare, în dezvoltarea creierului. Deşi, la acea vreme, în jurul studiului s-a făcut un adevărat circ mediatic, acesta şi-a pierdut relevanţa, atat pentru că eşantionul de studiu format din 14 homosexuali era insuficient pentru a fi concludent, cat şi pentru că cercetările ulterioare au demonstrat că rezultatele erau eronate.[1]

[1991]

Următorul boom mediatic s-a făcut în jurul studiului lui Simon Le-Vay. Credibilitatea studiului a dat-o probabil doar faptul că însuşi Le-Vay era un cercetător declarat homosexual, căci altfel, încă de la apariţie, studiul a fost extrem de controversat, iar analizele şi cercetările ulterioare au arătat că rezultatele sunt atat nerelevante, cat şi suspectate ca false.

Simon Le-Vay susţinea că a descoperit o zonă din creierul bărbaţilor homosexuali care era mai slab dezvoltată decat la bărbaţii heterosexuali, dar dezvoltată asemănător cu aceeaşi zonă din creierul femeilor. Este vorba de grupul de neuroni aflaţi în partea anterioară a hipotalamusului, cunoscuţi ca INAH-3.

Prima critică adusă studiului a fost aceea că eşantionul de 19 homosexuali ales era insuficient pentru a se putea trage o concluzie.

Pe urmă, toţi cei nouăsprezece muriseră de SIDA, ceea ce înseamnă, după cum observă dr. Byne, că primiseră un tratament care el însuşi le putea produce modificări în creier, prin inhibarea majoră a nivelului de testosteron din sange. De asemenea, şi SIDA ar fi putut modifica creierul celor 19 homosexuali. Chiar şi

măsurătorile realizate de Le-Vay au fost puse sub semnul întrebării, atat pentru faptul că ele au fost făcute de o singură persoană, ceea ce în general nu se acceptă din punct de vedere ştiinţific, cat şi pentru că nu au mai fost confirmate ulterior.

Studiului i sau adus o mulţime de critici, mai ales privind metodologia şi natura concluziilor, încât însuşi autorul la trecut sub tăcere după ce şia deschis propriul Institut de Educaţie pentru Gay şi Lesbiene în West Hollywood.

O altă încercare de a demonstra originea genetică a comportamentului homosexual a fost făcută de Bailey şi Pillard, articolul lor fiind publicat în acelaşi an cu cel al lui Le-Vay (1991). Ei susţineau că au descoperit că, în 52% din cazuri, ambii gemeni născuţi de cei care au înclinare homosexuală sunt de asemenea homosexuali, ceea ce, după afirmaţiile lor de atunci (retrase ulterior în faţa dovezilor ştiinţifice), era cel mai bun argument în favoarea determinării genetice a comportamentului homosexual (Baley şi Pillard, 1991).

Tărăboiul a fost nejustificat, deoarece gemenii monozigoţi au un material genetic identic,

aşadar, dacă unul ar fi fost de orientare homosexuală din cauze genetice, atunci şi celălalt ar fi trebuit în mod sigur să aibă aceeaşi orientare. Structura genomului gemenilor fiind identică, dacă homosexualitatea ar fi determinată de o genă, ar fi fost firesc ca 100% din gemenii monozigoţi cercetaţi să fie homosexuali.

Faptul că în numai 52% din cazuri ambii erau homosexuali, deşi trăiau în familii cu părinţii homosexuali, este cea mai bună dovadă tocmai că homosexualitatea nu este determinată genetic.

În National Longitudinal Study of Adolescent Health (Studiul naţional longitudinal cu privire la sănătatea adolescenţilor), cercetătorii Peter Bearman şi Hannah Bruckner, de la universităţile Columbia, respectiv Yale, au clarificat problema transmiterii aşa-zisei gene a homosexualităţii la gemeni studiind datele obţinute de la cel mai important institut american pentru sănătatea adolescenţilor. Ei au constatat că, la băieţi, perechile de gemeni identici în care ambii fraţi dezvoltă tendinţe homosexuale reprezintă numai 6,7% din cazuri şi că la numai 5,3% din perechile de gemene ambele surori manifestă tendinţe homosexuale. Mai mult, cercetarea lor „respinge teoria speculativ-evoluţionistă potrivit căreia orientarea homosexuală este determinată de la naştere”. Ba dimpotrivă, susţin cei doi cercetători americani, „rezultatele confirmă ipoteza că o mai slabă socializare în copilăria timpurie şi preadolescenţă modelează o viitoare preferinţă pentru atracţia homosexuală” (Bearman şi Bruckner, 2002).

Trecând în revistă literatura ştiinţifică existentă pană la anul 1993, Byne şi Parsons au ajuns la următoarea concluzie: „Nu există nicio dovadă pană în prezent care să susţină teoria biologică a orientării sexuale… în fapt, tendinţa actuală (de a căuta o explicaţie genetică pentru orientarea sexuală) subestimează puterea explicativă a modelelor psihosociale” (Byne şi Parsons, 1993).

[a se vedea Miturile 1 şi 2, în “10 mituri privind homosexualitatea”, în Faţa nevăzută a homosexualităţii, p. 17]

NOTĂ:

[1] Gooren constată că, la femei, între lesbiene şi heterosexuale nu există nicio diferenţă de răspuns la estrogen, deci nu poate fi vorba de o androgenizare a creierului, iar la bărbaţi diferenţele nu sunt semnificative, ele putând fi cauzate de factori endocrini, cum ar fi funcţionarea celulelor Leydig, şi neputând să fie corelate cu identitatea de gen sau orientarea sexuală (Gooren, 1986).

Bibliografie:

Bailey, JM, and Pillard, RC. (1991). „A Genetic Study of Male Sexual Orientation”. Archives of General Psychiatry, 48, no. 12: 1089-96.

Bearman, Peter S., Hannah Bruckner. (2002). „Opposite-Sex Twins and Adolescent Same-Sex Attraction”. The American Journal of Sociology. 107, no. 5 (martie 2002): 1179-1205.

Byne, W., Parsons, B. (1993). „Human Sexual Orientation. The Biologic Theories Reappraised”. Archives of General Psychiatry. 50, no. 3: 228-39.

Byne, W., (1995). „Science and Belief: Psychobiological Research on Sexual Orientation”. Journal of Homosexuality. 28, no. 3-4: 3-4.

Gooren, L. (1986). „The neuroendocrine response of luteinizing hormone to estrogen administration în heterosexual, homosexual, and transsexual subjects”. The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 63(3), 583-588

LeVay, S. (1991). „A difference în hypothalamic structure between heterosexual and homosexual men”. Science, 253(5023), 1034-1037. [New York]: American Association for the Advancement of Science.

 

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.