homosexualitate

Comportamentul homosexual nu are cauze genetice / Din cartea „Fața nevăzută a homosexualității” de Virgiliu Gheorghe și Andrei Dîrlău

born this way

De curând a avut loc un protest public al celor care susțin drepturi suplimentare pentru persoanele de orientare homosexuală. În cadrul acțiunii, au desfășurat un steag pe care scria: „BORN THIS WAY” („AȘA NE-AM NĂSCUT”). Un specialist în psihologie a comentat pe pagina de Facebook a ziarului Adevărul că este o minciună ideologică. Prezentăm încă o opinie fundamenată și de multă argumente științifice, cu bibliografia aferentă:

 

[1984]

O primă încercare de a se dovedi că este înnăscut comportamentul homosexual a fost făcută în 1984. Un articol publicat în revista Science susținea că între homosexuali și heterosexuali sunt diferențe semnificative în privința răspunsului la estrogen și, ca urmare, în dezvoltarea creierului. Deși, la acea vreme, în jurul studiului s-a făcut un adevărat circ mediatic, acesta și-a pierdut relevanța, atat pentru că eșantionul de studiu format din 14 homosexuali era insuficient pentru a fi concludent, cat și pentru că cercetările ulterioare au demonstrat că rezultatele erau eronate.[1]

[1991]

Următorul boom mediatic s-a făcut în jurul studiului lui Simon Le-Vay. Credibilitatea studiului a dat-o probabil doar faptul că însuși Le-Vay era un cercetător declarat homosexual, căci altfel, încă de la apariție, studiul a fost extrem de controversat, iar analizele și cercetările ulterioare au arătat că rezultatele sunt atat nerelevante, cat și suspectate ca false.

Simon Le-Vay susținea că a descoperit o zonă din creierul bărbaților homosexuali care era mai slab dezvoltată decat la bărbații heterosexuali, dar dezvoltată asemănător cu aceeași zonă din creierul femeilor. Este vorba de grupul de neuroni aflați în partea anterioară a hipotalamusului, cunoscuți ca INAH-3.

Prima critică adusă studiului a fost aceea că eșantionul de 19 homosexuali ales era insuficient pentru a se putea trage o concluzie.

Pe urmă, toți cei nouăsprezece muriseră de SIDA, ceea ce înseamnă, după cum observă dr. Byne, că primiseră un tratament care el însuși le putea produce modificări în creier, prin inhibarea majoră a nivelului de testosteron din sange. De asemenea, și SIDA ar fi putut modifica creierul celor 19 homosexuali. Chiar și

măsurătorile realizate de Le-Vay au fost puse sub semnul întrebării, atat pentru faptul că ele au fost făcute de o singură persoană, ceea ce în general nu se acceptă din punct de vedere științific, cat și pentru că nu au mai fost confirmate ulterior.

Studiului i sau adus o mulțime de critici, mai ales privind metodologia și natura concluziilor, încât însuși autorul la trecut sub tăcere după ce șia deschis propriul Institut de Educație pentru Gay și Lesbiene în West Hollywood.

O altă încercare de a demonstra originea genetică a comportamentului homosexual a fost făcută de Bailey și Pillard, articolul lor fiind publicat în același an cu cel al lui Le-Vay (1991). Ei susțineau că au descoperit că, în 52% din cazuri, ambii gemeni născuți de cei care au înclinare homosexuală sunt de asemenea homosexuali, ceea ce, după afirmațiile lor de atunci (retrase ulterior în fața dovezilor științifice), era cel mai bun argument în favoarea determinării genetice a comportamentului homosexual (Baley și Pillard, 1991).

Tărăboiul a fost nejustificat, deoarece gemenii monozigoți au un material genetic identic,

așadar, dacă unul ar fi fost de orientare homosexuală din cauze genetice, atunci și celălalt ar fi trebuit în mod sigur să aibă aceeași orientare. Structura genomului gemenilor fiind identică, dacă homosexualitatea ar fi determinată de o genă, ar fi fost firesc ca 100% din gemenii monozigoți cercetați să fie homosexuali.

Faptul că în numai 52% din cazuri ambii erau homosexuali, deși trăiau în familii cu părinții homosexuali, este cea mai bună dovadă tocmai că homosexualitatea nu este determinată genetic.

În National Longitudinal Study of Adolescent Health (Studiul național longitudinal cu privire la sănătatea adolescenților), cercetătorii Peter Bearman și Hannah Bruckner, de la universitățile Columbia, respectiv Yale, au clarificat problema transmiterii așa-zisei gene a homosexualității la gemeni studiind datele obținute de la cel mai important institut american pentru sănătatea adolescenților. Ei au constatat că, la băieți, perechile de gemeni identici în care ambii frați dezvoltă tendințe homosexuale reprezintă numai 6,7% din cazuri și că la numai 5,3% din perechile de gemene ambele surori manifestă tendințe homosexuale. Mai mult, cercetarea lor „respinge teoria speculativ-evoluționistă potrivit căreia orientarea homosexuală este determinată de la naștere”. Ba dimpotrivă, susțin cei doi cercetători americani, „rezultatele confirmă ipoteza că o mai slabă socializare în copilăria timpurie și preadolescență modelează o viitoare preferință pentru atracția homosexuală” (Bearman și Bruckner, 2002).

Trecând în revistă literatura științifică existentă pană la anul 1993, Byne și Parsons au ajuns la următoarea concluzie: „Nu există nicio dovadă pană în prezent care să susțină teoria biologică a orientării sexuale… în fapt, tendința actuală (de a căuta o explicație genetică pentru orientarea sexuală) subestimează puterea explicativă a modelelor psihosociale” (Byne și Parsons, 1993).

[a se vedea Miturile 1 și 2, în “10 mituri privind homosexualitatea”, în Fața nevăzută a homosexualității, p. 17]

NOTĂ:

[1] Gooren constată că, la femei, între lesbiene și heterosexuale nu există nicio diferență de răspuns la estrogen, deci nu poate fi vorba de o androgenizare a creierului, iar la bărbați diferențele nu sunt semnificative, ele putând fi cauzate de factori endocrini, cum ar fi funcționarea celulelor Leydig, și neputând să fie corelate cu identitatea de gen sau orientarea sexuală (Gooren, 1986).

Bibliografie:

Bailey, JM, and Pillard, RC. (1991). „A Genetic Study of Male Sexual Orientation”. Archives of General Psychiatry, 48, no. 12: 1089-96.

Bearman, Peter S., Hannah Bruckner. (2002). „Opposite-Sex Twins and Adolescent Same-Sex Attraction”. The American Journal of Sociology. 107, no. 5 (martie 2002): 1179-1205.

Byne, W., Parsons, B. (1993). „Human Sexual Orientation. The Biologic Theories Reappraised”. Archives of General Psychiatry. 50, no. 3: 228-39.

Byne, W., (1995). „Science and Belief: Psychobiological Research on Sexual Orientation”. Journal of Homosexuality. 28, no. 3-4: 3-4.

Gooren, L. (1986). „The neuroendocrine response of luteinizing hormone to estrogen administration în heterosexual, homosexual, and transsexual subjects”. The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, 63(3), 583-588

LeVay, S. (1991). „A difference în hypothalamic structure between heterosexual and homosexual men”. Science, 253(5023), 1034-1037. [New York]: American Association for the Advancement of Science.

 

 




Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Articole relaționate

2 Comments

  1. BOALA, SCHIMBATA POLITIC!!!
    Vorbind de manipulare, intoxicare..mass-media..si interese/jocuri politice! Apropos, anul eliminarii homosexualitatii din mizeria de tara care aduce tot ce-i rau, prost, este 1973, un an ELECTORAL!!!!!

    „În 1973, cu un vot de 5.854 la 3.810, homosexualitatea a fost eliminată din Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) al Asociaţiei Americane de Psihiatrie (Bayer 1981).” (Donohue and Caselles, “Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66, Wright, and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well-Intentioned Path to Harm, editori Wright and Cummings)
    „Decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie de a elimina homosexualitatea din lista oficială de tulburări sexuale, în 1973, nu a fost nicidecum o decizie bazată pe ştiinţă. A fost un răspuns la o campanie politică alimentată de ideea că includerea iniţială ca boală a fost expresia unei definiţii politico-medicale opresive a homosexualităţii ca problemă.” (Weeks, Jeffery. Sexuality and Its Discontents Meanings, Myths and Modern Sexualities, pag. 213)
    „Probabil cel mai mare succes politic de la începutul anilor 1970 a fost decizia Asociaţiei Americane de Psihiatrie din 1973-74 de a scoate homosexualitatea din lista bolilor mintale din Manualul lor de Diagnostic şi Statistică. Această decizie nu s-a luat pentru că un grup de doctori şi-ar fi schimbat brusc opinia, ci a fost urmarea unei campanii agresive şi susţinute din partea activiştilor homosexuali şi lesbiene.” (Rimmerman, From Identity to Politics: The Lesbian and Gay Movements in the United States, pag. 85-86)
    „Scriind despre decizia din 1973 şi disputa din jurul ei, Bayer (1981) a confirmat ideea că aceste schimbări ar fi fost bazate pe factori politici şi nu ştiinţifici. Bayer afirmă că revizia a reprezentat cedarea APA în faţa presiunilor politice şi sociale şi nu s-a bazat pe date sau teorii ştiinţifice noi privind sexualitatea umană.” (Donohue and Caselles, “Homophobia: Conceptual, Definitional, and Value Issues,” pag. 66 Wright and Cummings. Destructive Trends in Mental Health The Well-Intentioned Path to Harm, editori Wright şi Cummings)”…

    …”Această acţiune întreprinsă de APA a avut consecinţe dramatice asupra vieţii psihosexuale, după cum afirmă Charles Socarides într-un articol publicat în ‘The Journal of Psychohistory, “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality.” Socarides declară că eliminarea homosexualităţii din Manualul de Diagnostic şi Statistică a fost un pas fals cu următoarele rezultate.
    „Aceasta a condus la aprobarea deplină a homosexualităţii şi la încurajarea unei aberaţii, unui fals politic, din partea unora care ar fi trebuit să ştie mai bine atât implicaţiile ştiinţific, cât şi consecintele, cu urmarile ei sociale si grave ale acelei modificări.” (Socarides, Charles W. “Sexual Politics and Scientific Logic: The Issue of Homosexuality,” pag. 320-321)”…

    … „Acum, după publicarea rezultatelor unui studiu care arată că unii oameni îşi pot schimba orientarea sexuală de la homosexualitate la heterosexualitate, i-a nemulţumit pe suporterii homosexualităţii. Studiul doctorului Spitzer şi comentariile colegilor au apărut în numărul din octombrie 2003 al revistei “Archives of Sexual Behavior.””…

    https://www.buzzfeed.com/skarlan/a-1954-miami-newspaper-being-gay-is-a-disease-worse-than-alc?utm_term=.ylk0o6r71#.rbZQ2YgR5

  2. PERVERSI, AU AGENDA, SUNT ORGANIZATI!
    ..”Activiştii homosexuali recunosc că ştiinţa a fost astfel deturnată în scopuri politice.
    „Desigur, pentru a orchestra acest contraatac, homosexualii şi lesbienele trebuie să conteste autoritatea cercetătorilor şi tocmai asta au făcut activiştii lor atunci când au lansat campania pentru eliminarea homosexualităţii din lista APA a bolilor mintale. De fapt, acei activişti declarau că homosexualitatea nu este o boală, ci opţiunea pentru un stil de viaţă. Deşi acel argument a avut succes la începutul anilor 1970, mediul politic s-a schimbat în aşa măsură că activiştii homosexuali nu mai vor să spună că homosexualitatea este o alegere, ci o caracteristică înnăscută, iar retorica despre gena gay a contribuit la acest efort.” (Brookey, Reinventing the Male Homosexual: The Rhetoric and Power of the Gay Gene, pag. 43)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *