Coaliţia pentru Familie, atacată de adversari pentru că ar exploata adolescenţii care apar în câteva videoclipuri în care le cer părinţilor să susţină şi ei referendumul pentru căsătorie

Pe pagina de Facebook „Referendum pentru România” au fost publicate videoclipuri de susţinere a iniţiativei Coaliţiei pentru Familie în care apar nişte adolescenţi care le cer părinţilor să susţină şi ei referendumul pentru căsătorie. Adversarii referendumului s-au grăbit să acuze că nu este etic şi legal să exploatezi copii „lipsiţi de discernământ” pentru a susţine o cauză.

Av. Ana-Corina Săcrieru, purtătoarea de cuvânt a Coaliţiei pentru Familie le-a răspuns acestora cu argumente juridice, în care arată că există o mulţime de legi care îi protejează copilului dreptul de a-şi exprima liber opinia cu privire la o problemă arzătoare din societate.

Este util de precizat că apariţia adolescenţilor în aceste filme s-a făcut cu acordul scris al părinţilor.

Ciudat! Pentru promotorii „deschiderii minţii” şi ai experimentului sexual, la 8-9 ani ai discernământul perfect pentru a-ţi începe viaţa sexuală (motiv pentru care cer educarea sexuală a tineretului de la vârste tot mai fragede) – sau chiar pentru a începe administrarea de hormoni în pregătirea operaţiei de schimbare de sex. De asemenea, tot pentru ei, copilul de orice vârstă are discernământ suficient pentru a alege eutanasia.

Dar, în viziunea aceloraşi, nişte adolescenţi nu pot avea discernământul de a le cere părinţilor să voteze pentru ca şi pe viitor toţi copiii să beneficieze de familii în care au şi mamă, şi tată, nu doi „taţi” sau două „mame”.

Un utilizator de Facebook le-a amintit „openmainzilor” că, atunci când a avut loc mişcarea #rezist de protest împotriva noului guvern, aceştia nu s-au mai sesizat că mulţi părinţi au ieşit cu sugarii în frig în acest scop:

Eduard Rădulescu
Când tefeliştii şi-au scos copiii, foarte mulţi dintre aceştia abia nişte bebeluşi, împotriva guvernului, la scandări injurioase şi proteste agresive, totul era în regulă, ba chiar se simţeau pe nedrept criticaţi de vocile raţionale care spuneau că nu prea e normal ce fac ei. Au sărit ca arşi! Acum, când o seamă de tineri suficient de dezvoltaţi psihic îşi manifestă crezul şi îşi exprimă punctul de vedere, decent şi non-agresiv, faţă de nişte teme de dezbatere naţională, nu mai e în regulă situaţia, tefeliştii se inflamează din nou, aruncând cu acuze, provocând scandal şi din nou manifestând o atitudine viscerală profund nedemocratică. Dublul standard este literă de lege pentru aceştia, ce lor le este permis altora le este interzis.

Notă: „Tefelist” = TFL-ist = Tânăr Frumos şi Liber, sintagmă făcută celebră de un editorialist care admira protestele de după tragicul accident de la clubul bucureştean Colectiv, când nişte protestatari tineri au strigat lozinci împotriva Bisericii Ortodoxe Române, amestecând-o cu autorităţile care nu şi-au făcut datoria înainte, reglementând statutul riscant al clubului şi ulterior, răspunzând mai rapid la situaţia de urgenţă.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

DONEAZĂ !

Asociaţia ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR

Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenţia ta, dar noi nu putem face asta.
Aşadar, îţi lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmăreşti sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăţi,
informaţiile relevante pentru tine, familia ta şi alegerile tale.
Pentru a ţi le proteja şi păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ţi se pare că informările şi analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viaţa ta
şi se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru şi altora
şi să susţii financiar, după posibilităţi,
continuarea şi profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoştinţă,
Redacţia Stiripentruviata.ro
Ştiri pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie

 

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns