Marxism cultural

Celor care cred că LGBT nu are treabă cu restul lumii, dar se miră că au eliminat-o pe Laura Bretan de la Eurovision

de Mirela Florescu, Stiripentruviata.ro

Mantra pe care susținătorii LGBT care nu sunt ei înșiși LGBT o aruncă în fața apărătorilor căsătoriei bărbat – femeie este: „Ce aveți cu ei, lăsați-i să facă ce vor, că nu ne afectează”. Vă mai aduceți aminte de la Referendum, da?

Ei, iată că afectează! Și va afecta mereu, căci ideologia LGBT nu este despre comportamentul intim al unor persoane, ci despre cucerirea spațiului public.

Reprezentanta României la Eurovision 2019 nu a fost decisă de publicul român, așa cum ar fi fost normal, ci de doi „specialiști” gay din juriul alcătuit de TVR. Laura Bretan, care a câștigat în 2016 concursul „Românii au talent” și a ajuns apoi în finala „Americanii au talent”, era considerată favorită să reprezinte România la Eurovision 2019 , care se va desfășura la Tel Aviv.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Din cauza modului în care TVR a stabilit sistemul de punctaj, opinia românilor nu a avut decât 1/7 din pondere în rezultatul final, votul publicului echivalând cu opinia unui singur membru din juriu (6 jurați + publicul). Dorința românilor a fost clară, Laura Bretan obținând numărul maxim de puncte (12) din partea publicului, în timp ce câștigătoarea Ester Peony, favorita „specialiștilor” din juriu, a primit doar 3 puncte.

Laura Bretan conducea detașat în preferințele publicului român, iar în declarațiile anterioare, membri din juriu, printre care și Deban Aderemi şi William Lee Adams, se declarau încântați de piesa și interpretarea adolescentei. Surprinzător, însă, cei doi și-au schimbat radical poziția la vot, fiind membrii juriului care i-au acordat Laurei Bretan cele mai mici note, respectiv 4 și 6 puncte (din 12 posibile), ceea ce a situat-o pe favorita publicului din România pe locul 3, la 14 puncte de ocupanta locului întâi, Ester Peony. Aderemi și Lee Adams i-au acordat 12 puncte lui Ester Peony, votul lor fiind decisiv pentru ca Laura Bretan să piardă calificarea.

Ce a determinat schimbarea opiniei lui Aderemi și Lee Adams? Răspunsul este reacția unui anume Eric Kruger, militant pentru drepturile LGBTQ, fan al Eurovision, care pe 10 februarie a postat un clip în care tânăra în vărstă de 16 ani, Laura Bretan, își arăta susținerea pentru valorile familiei tradiționale, în contextul recentului referendum din România, și îi îndemna pe români „Să spunem un Da hotărât, oriunde și oricând pentru familiile noastre, așa cum le-a lăsat Dumnezeu. Vă mulțumesc!”.

„Am reuşit, băieţi! Laura Bretan, favorita televotului românesc şi clasată în top 3 de aproape toate juriile internaţionale, a fost marcată cu cele mai mici scoruri (4 şi 6 puncte) de William Lee Adams şi Deban, doi frumoşi bărbaţi gay din Marea Britanie care au făcut parte din juriul internaţional al finale din România, în numele wiwibloggs.com. Voturile lor au făcut într-adevăr o diferenţă, având în vedere că între Ester şi Laura a existat o diferenţă de doar 5 puncte.

Cu o lună în urmă, Laura a fost favorita lui William şi Deban, dar acum au pedepsit-o cu note mici iar motivul este că ei, ca homosexuali, au simţit că nu este corect să permiţi unui homofob să intre în concursul Eurovision. Eurovision este despre muzică, da, dar este şi despre răspândirea unui mesaj de promovare şi susţinere a unor valori precum toleranţă, deschidere şi incluziune pentru toţi, indiferent de rasă, gen şi orientare sexuală. Am reuşit, băieţi!

A fost o luptă strânsă, puţini s-au aşteptat, dar homosexualii au câştigat din nou! Suntem puternici şi, aşa cum a spus Conchita în discursul ei, suntem de neoprit! Şi pentru Laura Bretan, vă rog să vă gândiţi la acest lucru: Când aruncaţi cu ură în ceilalţi, aşteptaţi-vă să primiţi acelaşi lucru de la ei! Se numeşte karma! Pace tuturor! Succes lui Ester la Tel Aviv! Ea merită victoria!“, a postat Kruger pe YouTube după încheierea votului.

Nu cred că mai trebuie adăugate alte comentarii pentru a înțelege motivele pentru care Aderemi și Lee Adams, doi homosexuali declarați, activiști ai drepturilor LGBTQ, care publică pe Wiwibloggs, canal al YouTube, platformă dedicată fenomenului Eurovision, un concurs care, de asemenea, susține drepturile LGBTQ, au decis să o saboteze pe Laura Bretan, pentru susținerea valorilor familiei tradiționale.

Astfel, TVR, finanțată din banii românilor, prin modul în care a înțeles să organizeze sistemul de jurizare și a selectat membrii juriului, va trimite la Eurovision 2019 concurenta decisă de activiștii LGBTQ, în detrimentul celei preferate de majoritatea românilor.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

23 Comments

  1. Nu este corect!! Daca in tara noastra opinia noastra nu conteaza si de ce a fost nevoie de jurati din afara ??vor ei mai mult decat noi ca Romania sa castige??

  2. Și asta e încă o nimica toată pe lângă ce va urma. Cei care ați stat țapeni acasă la Referendumul din toamnă să o aveți pe conștiință pe Laura Bretan! Pentru că atunci ați preferat să vă dați după ușă, acum, chiar dacă ați votat-o, nu mai contați. Bun venit tuturor în distopia indolenței românești!

  3. Pacat ca lasam strainii sa decida care ne sunt valoriile . Oricum Laura Bretan este cistigatoarea , este o diferenta mare intre ea si cealalta .

  4. Cum ar fi, în schimb, ca românii, fie ei și plătitori de abonament TV, să nu mai urmărească mizeria asta numită TVR?

    1. Nu mai urmăresc de mult timp nici TVR nici Eurovision !Trebuie sabotate ! E rușinos ce se întâmplă!

  5. Am fost foarte mirata si dezamăgită de de alegerea lui Ester, eu fiind fosta violonista la operă si actualmente profesoara de vioară. E deasemebea foarte păcat sa lasam preponderența votului unor străini sau: votul cîtorva straini are mai multă valoare decît votul poporului român? La ce aberație s-a ajuns!

  6. Trebuie sa i cerem SOCOTEALA, TVR sa iasă în fata publicului și sa spune de ce juriul nu a fost format numai din romani. Ce romanii nu au valori, nu sunt destul de capabili sa și aleagă candidații, au trebuit sa aducă niște idioți de afara, sa nu mai putem deci chiar nimic ce este bun pentru tara ta. Rusine sa va fie, chiar atât de ușor va vindeți.

  7. Rugam avocatul popurului sa se autosesizeze. Nu e prima oara cand Eurovision e sub acuzații de masluire a voturilor.

  8. Așadar, reprezentanta României la Eurovision a fost decisă de 2 englezi care se pregătesc de Brexit. Citiți ce s-a întâmplat cu același concurs propagandistic și în Italia și Franța.

  9. Demiterea urgentă a conducerii TVR și anchetarea urgentă a modului de organizare a concursului…

  10. Nu mai urmăresc de mult timp nici TVR nici Eurovision !Trebuie sabotate ! E rușinos ce se întâmplă!

  11. Eu m-am saturat de aceasta promovare agresiva a homosexualitatii! De intruziunea ideii ca a fi homosexual este o calitate, in toate aspectele vietii noastre. Ca persoana normala, in ziua de azi nu-ti mai poti ridica ochii din pamant in fata lor , altfel devii paria, o persoana non-grata ! Nu mai poti avea o opinie…ca , gata, esti impotriva! Si da, sunt impotriva! Am dreptul la opinie, ca si ei ! Nu pot accepta ideea ca un copil sa fie infiat de ei, nu pot accepta sexualitatea lor ciudata pe care o afiseaza acum ca pe un stindard! Si stiti de ce? Pentru ca totul se reduce la sexul anormal! Daca ar fi fost normal a fi homosexual…barbatii ar fi putut concepe copii intre ei si femeile intre ele! Si uite asa, Laura a pierdut din cauza a doi homosexuali carora le-a fost teama de ea. Teama ca ea chiar va ajunge in finala, pt Romania! Apropos, va amintiti castigatoarea de anul trecut? Sau …cea (cel!) De acum doi ani …femeia cu barba? Eurovision a devenit un concurs al ciudatilor !

  12. Si uite asa o minoritate de oameni cu probleme, fie ca accepta, fie ca nu asta e adevarul, a ajuns sa influenteze un lucru care parea de la bun inceput ca nu poate avea decat un rezultat.
    Fiecare are dreptul sa faca ce vrea, iar noi nu avem dreptul sa ii judecam, insa putem sta neclintiti impotriva acestui curent gresit si atat de nefiresc. Cand o minoritate ajunge sa domine majoritatea si sa aiba putere decizionala asupra unor probleme, atunci cu siguranta s-a ajuns prea departe si lumea o ia la vale fara sa mai poata fii facut ceva. In cazul de fata, ma bucur pt Laura ca a aratat inca odata cat e de talentata si totodata aceasta judecata partinitoare o va face mai puternica si stiu sigur ca isi va pastra valorile pe mai departe, nefiind prea mult afectata de acest incident nefericit.

  13. Ester, pe numele ei adevarat Alexandra Crețu, provine la fel ca si Laura dintr-o biserica neoprotestantă. Cel puțin acolo a crescut până a dat de faimă. Aș vrea să auzim si parerea ei cu privire la drepturile homosexualilor în societate.Sunt aproape sigură ca nu ii susține nici ea. Ea este o voce bună. O voce puternică. Am cântat alături de ea si știu despre ce vorbesc doar ca Laura Breban este cu mult peste și este dureros sa vedem ca nu a trecut mai departe.

  14. It’s a shame that other than Romanians can make the decision for us, Laura was the best,
    Ester not so much.

  15. Problema nu este ca homosexualii sunt marginalizati, sau ca nu sunt acceptati de societate, problema este ca ei vin în fata ta si spun ca sunt gay. Ţi-o arunca în fata ca pe o mănușă, practic îţi baga pe ochi „statutul” lor. Nu ma interesează ce esti, pe cine iubești atât timp cât o faci în intimitatea ta, asa cum nici eu nu vin şi îţi zic ca nu sunt gay si nu îţi dau explicații, fără să le fi vrut, despre ce fac în familia mea. Atâta timp cât esti om, ai valori morale si coloana vertebrala, dar aici nu mai este vorba de asta. Societatea nostra se bazează pe putere, bani, statut social şi pe faptul ca nu mai avem limite. Libertatea noastră de exprimare se oprește acolo unde începe să o încalce pe a celui de lângă noi. Nu ma bag peste tine, nu te baga peste mine. Nu ma interesează dacă esti gay, nu veni si ma forma pe mine sa stiu asta.

  16. Toți ne plângem și emitem păreri,dar ce facem pentru ca părerea noastră sa conteze și sa schimbăm lucrurile.Ce facem acum pentru Laura Bretan,pentru voința noastră ?

  17. Problema nu este „respectarea drepturilor minoritatilor ” ( de orice fel) , ci „discriminarea pozitiva ” , adica faptul ca minoritatile au mai multe drepturi .
    Este profund nedrept. Si nu respecta carta drepturilor omului.

Dă-i un răspuns lui Nicolae Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button