opinii

Câteva remarci pe marginea unor reflecții ale judecătorului Dănileț pe tema referendumului privitor la definiția căsătoriei

de Cristina Popescu, Facebook

– d. Danileț punctează faptul că referendumul nu privește familia, ci căsătoria. Bravo! Așa e, ceea ce înseamnă că ne va scuti de glumițele sale tradiționale referitoare la familia tradițională compusă din tați bătăuși și mame alcoolice.

– „organizarea acestui referendum costă 10 milioane euro”; da, așa e, poate chiar un pic mai mult. Dar tot atât ar costa și acel referendum cu desfășurarea căruia dumnealui era de acord, cel cu „fără penali”. Democrația are micile sale costuri cu organizarea alegerilor sau referendumurilor, altminteri puneam un Kim în frunte pe viață și decidea el totul.

– „referendumul este inutil juridic”, întrucât CCR ar fi decis în avizul dat prin decizia 580/2016 că termenul soți denumește un bărbat și o femeie. Eronat: CCR doar a interpretat semnificația originară avută în vedere de legiuitor, pentru a stabili că explicitarea termenului „soți” ca „un bărbat și o femeie” din propunerea de revizuire nu coboară sub standardul minimal de protecție a drepturilor recunoscute de constituție, însă aceasta nu exclude riscul acordării prin legislația inferioară a unor drepturi mai largi decât acest standard minimal, de ex. căsătoria homosexuală. Prin urmare, revizuirea are utilitate juridică, deoarece clarifică limitele constituționale în care se poate legifera în materia condițiilor căsătoriei.

– referendumul, odată aprobat, va necesita (va fi condiționat de?) punerea în practică a celui referitor la cei 300 de parlamentari. Nu cred; referendumul referitor la cei 300 de parlamentari va trebui pus în practică în cazul unei revizuiri generale a Constituției care ar trata și chestiunea numărului de parlamentari, dar nu condiționează o inițiativă cetățenească de revizuire punctuală a unui text. Anyway, chiar și dacă ar fi cum spune d. Danileț, pe mine nu mă deranjează cu nimic.

– un „adevărat referendum pentru familie”, glumește d. Danileț, ar trebui să privească următoarele: obligativitatea căsătoriei, virginitatea soților, cununia religioasă, minim trei copii, interdicția divorțului. Tiii, bată-vă norocu’ să vă bată, domnule Danileț, că glumeț și poznaș mai sunteți!

– mai remarcă d. Danileț faptul că după acest referendum nu vor dispărea homosexualii. Nota 10! Așa e, nu vor dispărea. De altfel, inițiatorii nici nu și-au propus un atare obiectiv; referendumul nu este despre homosexuali ci despre conservarea definiției naturale a căsătoriei

Citește mai multe articole de Cristina Popescu



Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate