familieopiniireligiesfaturi pentru tineri

Cătălin Sturza: Livia și Mihnea au o problemă de tip religios în cuplu

de Cătălin Sturza, Romanialibera.ro

„Livia și Mihnea au în jur de 35 de ani și sunt căsătoriți de aproape 10. Se înțeleg bine, dar au o problemă în cuplu. O problemă care este, aș spune, de natură religioasă.

Livia lucrează în marketing, iar în timpul liber este revoluționară, cu hashtag. Pentru Livia, revoluția e mai mult decât un hobby: este ceva care îi dă un sens în viață, este o credință. O credință pe care Livia o practică cu religiozitate. La fel ca în vechile religii, Livia participă cu religiozitate la întrunirile publice ale „cultului” său: de obicei, în piață sau în grupurile de discuții de pe Fb. Livia ia, zilnic, lumină de la „cultul” ei: citește postările liderilor de aici sau ale liderilor de la Mecca – The Blue Church din US. Livia urăște răul, întruchipat în diavol și în acoliții săi: Dragnea, BOR și religia organizată, asociațiile pro-familie, „pupătorii de oase”, tot ceea ce e „tradițional”, „autohton” și „învechit”. Livia nu crede în contemplare – ea crede în fapte și în acțiune, de aceea își practică activ credința. În fapt, Livia este o activistă. Ea acționează cu metodă și cu manual: prin trollarea, bruierea și intimidarea forțelor obscurantiste care se împotrivesc progresului. Livia se luptă, zilnic, pentru venirea Împărăției pe Pământ – Împărăție care va descinde o dată cu sfărâmarea diavolului și a obscurantismului.

Mihnea nu are un job – pentru el, felul cum își petrece timpul liber este jobul principal. Mihnea crede că nu există rău: există doar oameni care nu au fost inițiați și nu au văzut încă lumina. Mihnea se află acum într-o țară din Asia unde a plecat să se inițieze într-o formă spirituală superioară (zice el), la niște guru frecventați de lumea bună din țările civilizate. Mihnea slujește cauzele bune: vrea să ajute copiii din țările cât mai sărace, cât mai exotice și cât mai îndepărtate de țara sa. Cel mai important lucru pentru acești copii, crede Mihnea, este ca ei să învețe despre științe, și mai ales despre științele cele mai avansate și despre filosofiile științifice. Acum Mihnea încearcă să o convingă pe Livia să renunțe la job și să plece în țările sărace din Asia. Să mediteze, să le predea știința copiilor din țările sărace și să fie „liberi”. „Liber” înseamnă, în esență, fără job și fără program de opt ore. Livia nu prea e de acord, ea are de înfăptuit ceva aici, alături de „cultul” ei. Nu vede cum ar putea să lase „progresul” de aici de dragul progresului ălora mai săraci din Asia; care, oricum, nu prea dau semne că vor să „progreseze”.

Așa cum spuneam, între Livia și Mihnea există un conflict de natură religioasă. Și Livia, și Mihnea au un crez – sau mai degrabă o superstiție. Superstiție care a luat locul religiosului. Toți oamenii sunt religioși, spunea, undeva, Eliade. Iar cei care resping forma clară, limpede și rațională a religiilor organizate cad în forme religioase vagi, neclare și adesea iraționale. Sau, mai simplu spus, în superstiții. Iar aceste superstiții nu sunt doar idei – sunt lumini care le luminează și Liviei, și lui Mihnea întreaga viață, întreaga realitate. Liviei i-o iluminează în albastru – lumina albastru-neon a The Blue Church din US, cu pastorii ei, cu exaltarea ei deprimantă și cu promisiunea Raiului pe Pământ „tolerant”, colectivist și nivelator al globalismului. Lui Mihnea i-o iluminează în violet – lumina violet crud a amalgamului de credințe și superstiții New Age, cu gurus-ii, cu optimismul lui tâmp și cu promisiunea accederii la statutul de supraom, prin inițiere; inițiere care conduce la înghițire, contopire, nivelare în „totul”.

Ambele superstiții sunt, în cele din urmă, nivelatoare – ele ridică individul pe culmile ego-ului, doar pentru a-l prăbuși, apoi, în marea de deznădejde a colectivismului sau a aneantizării, a contopirii în „totul”. Și ambele superstiții mai au un lucru în comun: ele permit orice, cu o singură excepție. Toate ușile sunt accesibile, toate ușile sunt permise și încurajate, mai puțin una. Singura ușă interzisă este cea din podul cu vechituri al bunicilor și străbunicilor Liviei și al lui Mihnea. Singurul lucru interzis cu strictețe este acesta: să ridici capacul lăzii cu vechituri care se găsește în acel pod.

Ce se găsește în acel pod și în acea ladă? Ei bine, în acea ladă se găsește o cărțulie micuță, acoperită de pânze de păianjen și de praful uitării. O cărțulie care poate să înceapă cu vechiul Crez creștin – sau cu o veche și scurtă rugăciune, învățată în copilărie de la bunici; de pildă, Rugăciunea Îngerului Păzitor. O cărțulie care nu e în nici un fel magică, dar care poate să aibă un efect magic. Citirea ei poate să alunge și lumina de neon albastră, și lumina violet crud de deasupra realității și a vieții. Și are puterea să redea aproape instantaneu ochilor și sufletului o geană din lumina naturală, din lumina solară a oamenilor. Lumină sub care oamenii au viețuit de mii de ani, sub care s-au veselit, au suferit, și-au crescut copiii și au murit, cu speranța învierii individuale, dar și a vieții de obște, toți împreună, în adevărata Împărăție a lui Dumnezeu. Lumina care face ca o căsătorie să redevină o căsătorie, și nu un contract bazat pe interese egoiste; ca munca să redevină muncă, și nu corvoadă; ca o ceartă între soți să redevină o ceartă, și nu o dispută metafizică; ca o împăcare să redevină o împăcare, și nu un armistițiu pentru a relua și mai eficient atacurile; care poate face, pe scurt, ca bucuria să redevină bucurie, și nu aroganță fudulă, ca tristețea să redevină tristețe, și nu depresie ardentă, ca speranța să fie cu adevărat speranță, și nu ură sau invidie pe aproape, ca bunătatea și iubirea să fie mai mult decât politețe goală și rece și ca viața să redevină viață.

În ultimă instanță, în acea ladă, în spatele ușii interzise, se găsesc cele mai de preț lucruri pe care le caută, cu asiduitate religioasă, Livia și Mihnea. În acea ladă se găsesc chiar ei, Livia și Mihnea. Dar, după cum am spus, Livia și Mihnea nu vor deschide niciodată acea ușă și nu se vor uita în ladă. Ei vor răsturna lumea cu fundul în sus sau vor fugi până la capătul Pământului pentru a căuta ceea ce nu vor găsi, în fapt, nicăieri. Și asta deoarece Livia și Mihnea sunt, ca noi toți, oameni profund religioși. Și, mânați de sentimentul lor religios acutizat o dată cu mijlocul vieții, s-au împiedicat, fiecare, de prima superstiție care le-a ieșit în drum. Și au confundat-o cu religia, cu lumina vieții, cu sensul. În fapt, cele două lumini și cele două surogate sunt una și aceeași superstiție. Iar superstiția lor comună este, în cele din urmă, aceasta: să nu urci niciodată scara podului prăfuit și să nu treci niciodată de ușa interzisă din podul cu vechituri al bunicilor.”



Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *