criza de sarcinăMarşul pentru Viaţă

VIDEO. Cătălin Ivan, „Babies Go to the European Parliament”: „În 1877, numărul nașterilor din Moldova și Țara Românească era mai mare decât este astăzi în România Mare”

Intervenție la prima ediție a evenimentului „Babies Go to the European Parliament”, organizat în 19 martie 2019 la Parlamentul European din Bruxelles.

Întrunirea a reprezentant o inițiativă a Alexandrei Nadane, Director Executiv la Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București, concretizată cu sprijinul europarlamentarului independent Cătălin Ivan. Scopul evenimentului este să identifice ce se poate face la nivelul Uniunii Europene pentru a sprijini mamele singure și femeile în criză de sarcină. Vezi lista participanților la finalul articolului.

Activitatea mea în Parlamentul European a fost dedicată mai mult luptei împotriva corupției, recuperării averilor ilicite, mai mult pe zona economică. Trăim o perioadă foarte complicată pentru UE, în care cu toții ne punem întrebarea în ce fel de Uniune vom trăi în viitor, cum va arăta această Uniune, ce legătură mai are proiectul inițial al UE cu ceea ce avem acum, direcția în care mergem.

Cu toții cunoaștem statisticile UE, care spun că în anii 2050, deci în timpul vieții noastre, populația sub 15 ani la nivel european va fi majoritar musulmană. Scăderea natalității la nivel european este deja un trend stabilizat de mulți ani și nu doar în Europa de Vest, ci și în România. La 1.000 de nașteri, sunt 480 de avorturi doar în statisticile oficiale, raportate de spitalele și clinicile de stat românești.

Am aflat că în anul 1877, când România nu era încă unită, numărul nașterilor din Moldova și Țara Românească era mai mare decât este astăzi în toată România.
Este, în mod clar, o situație dramatică și trebuie să luăm măsuri. De 10 ani, în Parlamentul European dezbatem tot felul de teme, dar foarte puține vizează tema existenței noastre ca popor, în primul rând, și ca Uniune Europeană creștină.

Miza mea ca om politic este să pun tot mai multe teme importante pe agenda europeană. În loc să reacționăm la teme false, impuse de lobby-ul dintr-o anumită zonă, este timpul să devenim proactivi, nu doar reactivi, și să punem noi pe agenda europeană teme care vizează probleme reale ale cetățenilor, drame ascunse despre care nimeni nu vorbește deschis.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Acest eveniment este nu întâmplător programat în luna martie, care este una cu simbolistică aparte pentru viață în România. L-am gândit în așa fel să fie un prim episod și mi-aș dori mult ca să devină o tradiție în Parlamentul European, ca în fiecare an, în luna martie, să aibă loc acest eveniment.

Prima ediție a evenimentului „Babies go to European Parliament”, care se desfășoară în cadrul Parlamentului European, a avut ca temă „Beyond the pro-life vs pro-choice debate, there is room for the support women în pregnancy crisis” („Dincolo de dezbaterea pro-viață vs alegere, există loc pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină”).

Evenimentul este dedicat sprijinirii femeilor în criză de sarcină, iar în cadrul dezbaterii vor lua cuvântul:
mame din România și din alte state ale Uniunii Europene, care au depășit o situație de criză de sarcină și au născut copilul;
directori și reprezentanți ai unor centre de consiliere și sprijin pentru femeile în criză de sarcină din România și din alte state ale Uniunii Europene;
membri ai Parlamentului European care sprijină viața.

Ne dorim ca prin intermediul acestui eveniment să facem cunoscute problemele cu care se confruntă femeile în criză de sarcină în România și în alte țări ale Uniunii Europene și să propunem idei și modalități concrete de sprijin.

VIDEO. Intervenția europarlamentarului neafiliat Cătălin Ivan

Clic aici pentru VIDEO integral de la eveniment

FOTO. București și Bruxelles: „Copiii merg la Parlament”

„Babies go to the European Parliament”

19 martie 2019, Parlamentul European, Bruxelles

Vorbitori

Cătălin-Sorin Ivan Europarlamentar neafiliat

Alexandra Nadane Director executiv, Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, București

Mărturii despre criza de sarcină

Daniela Bălinișteanu Jurnalist din Iași și mama a 4 copii. Cel de al treilea, Ioana, suferind de o malformație rară, acrania, a trăit doar șase ore după naștere.

Simona Mihălescu Director, Centrul „Elena”, Rădăuţi

Dr. Mirela Letiția Felderean Neonatolog, Cluj-Napoca

Dana Ardelean Director, Centrul „Little Feet”, Baia Mare

Angela Mitu studentă, București

Ioana Picoș, activistă pro-familie, București

Cum să ajutăm?

Pr. Cosmin Brînză Coordonator, Centrul Praesidio al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași

Gavriil Tănase Așezământul pentru orfani de la Valea Plopului

Gheorghe Alecsei Director, Fundația „Estera””, Timișoara

Tabita Lois-Botoi Coordonator, Biroul Pentru Viață al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Alba Iulia

Pr. Ilarion Mâță Inspector eparhial în cadrul sectorului Social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Theodora Vild Profesoară, Casa Corpului Didactic, Slobozia

Adelina Fronea Coach & Senior HR Consultant, București

Răzvan Popovici Consultant politic

Iustina Oprescu Asociația Clujul pentru viață, Cluj-Napoca

Mirela Andrei Asistent social la Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București

Anita Radics Președinta Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) Banatul de Munte, Reșița

Irina Pârâu Platforma „Împreună”, Sibiu

Invitați

Branislav Škripek Europarlamentar, Slovacia

Anna Zaborska Europarlamentar, Polonia


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button