miracolul vieţii

„Cât mai bate o inimă, mai există speranță”: Fetița cu 1% șanse de supraviețuire până la naștere are acum doi ani

În toamna anului 2015, profesoara Staycie Kirkendall și soțul ei, Robbie, trăiau bucuria anticipată a nașterii primului lor copil. Erau deja căsătoriți de trei ani și erau pregătiți să aibă o familie mai mare.  La începutul sarcinii, Staycie suferise ceva probleme, printre care sângerări, însă cuplul nu avea idee că urma să apară o complicație mult mai gravă, care avea să-i determine pe medici să sugereze avortul. Cei doi au refuzat totuși să întrerupă sarcina, iar ceea ce a urmat se poate înscrie cu siguranță în rândul miracolelor pentru ei și bebelușul lor prematur.

„La 16 săptămâni de sarcină m-am dus la un control și s-a descoperit că nu aveam lichid amniotic”, a mărturisit Staycie. „Am povestit cu doctorița despre ce se întâmplase cu o săptămână înainte și mi-am adus aminte că existaseră ceva pierderi de lichid. La acea vreme nu mi-am dat seama ce se întâmpla. Ea mi-a spus că posibilitatea de a mi se rupe apa atât de devreme era extrem de mică.”

Prognostic extrem de rezervat: 1% șanse de supraviețuire pentru copil

Două zile mai târziu, Staycie fost trimisă la un perinatolog care a confirmat ceea ce ea numește „cel mai groaznic coșmar al nostru”.  Nu mai exista lichid amniotic, iar specialistul îi dădea fetiței lor nenăscute o șansă de supraviețuire de numai 1%. Dacă s-ar fi întâmplat să supraviețuiască până la naștere, medicii anticipau că plămânii nu-i vor fi suficient de dezvoltați, iar membrele nu i se vor putea întinde, deoarece mușchii nu ar fi avut destul loc să se destindă în pântec. Iar nedezvoltarea plămânilor ar fi dus la imposibilitatea de a respira.

Staycie povestește: „Aveam de ales între a avorta sau a aștepta până când fetița mea murea natural. Medicul a spus că pot întrerupe sarcina pentru a avea apoi un alt copil, dar eu sunt recunoscătoare pentru faptul că doctorii noștri nu au fost atât de categorici și necruțători cum am auzit că procedează alți doctori care tratau femei în aceeași situație. Am avut parte de multă compasiune din partea lor, cu toate că, din punct de vedere legal, aveau obligația de a ne informa despre posibilitatea avortului. Dar pentru noi asta nu era o opțiune”.

Cei doi au făcut alegerea de a păstra sarcina, iar medicii le-au spus că o vor monitoriza pe Staycie și pe fetița lor până când  bebelușul va deceda. Pentru  Staycie, mai exista riscul de a face septicemie, ceea ce ar fi determinat provocarea prematură a nașterii: „Decizia de a merge mai departe cu sarcina a fost începutul unei perioade de teamă continuă. Exista riscul să intru în șoc septic dacă s-ar fi declanșat o infecție. Pentru mine și soțul meu a fost o perioadă grea, însă nu ne-am abătut nici o clipă de la hotărârea noastră de a continua sarcina. Aveam încredere în medici și aveam încredere că soțul meu putea lua decizia corectă dacă s-ar fi întâmplat ca eu să n-o pot face”.

Sprijinul moral al celor din jur este esențial

Staycie mai spune că sprijinul celor din jurul ei, precum și susținerea primită de la grupul online numit PROM (acronim de la ruptura prematură a membranelor) au ajutat-o să meargă mai departe prin cea mai dificilă perioadă a vieții. Povești asemănătoare ale altor femei care trecuseră prin aceeași situație i-a dat speranță pentru ea și fetița ei: „Am avut parte de susținere din belșug din partea familiei; chiar și elevii mei și părinții lor m-au susținut. Părea că bebelușul nostru era deja un membru foarte iubit al comunității încă dinainte de a se naște. […] Nimeni din jurul nostru nu afișa sentimente negative, doar medicii erau cam sceptici. Însă și ei ne susțineau, ceea ce era cam neobișnuit, pentru că te aștepți ca medicii să insiste pentru întreruperea sarcinii, știind că lucrurile nu erau în 100% în regulă cu copilul, după standardele lor. Am văzut asemenea situații în experiența noastră și  chiar mai mult decât atât, atunci când am ajutat alte femei care treceau prin aceleași încercări”.

Speranța pe care a primit-o de la comunitate și de la grupurile de susținere a venit chiar sub cele mai neașteptate forme: mama unei prietene a avut un vis în care apărea un cuplu despre al cărui bebeluș știa că avea probleme în timpul sarcinii. În visul ei, Iisus ședea pe patul lor ținând în brațe un bebeluș cu ochi albaștri. Un înger i-a spus femeii că bebelușul va fi în regulă.

„Acel vis mi-a insuflat multă speranță”, spune Staycie. „Mai ales speranța era greu de păstrat. Încercam să mă agăț de orice. […] A fost cea mai groaznică perioadă a vieții mele. Pe atunci predam științe într-o școală creștină. Directoarea a fost de mare ajutor, mă lăsa să predau șezând pe scaun, astfel încât am fost scutită de mult efort fizic. Mi-era groază de mersul la serviciu, căci în fiecare zi mă gândeam că era posibil să intru în travaliu chiar atunci și acolo. Am simțit din plin sprijinul oferit de comunitate și știu că mulți oameni se rugau pentru noi.”

Timp de opt săptămâni, Staycie a continuat vizitele la medici, care erau și ei stupefiați s-o vadă revenind de fiecare dată, pentru că mereu se așteptau ca ea să piardă sarcina. Lichidul amniotic s-a mai acumulat, totuși în cantitate mică, dar de ajuns încât să fie considerat normal. Apoi, la 24 de săptămâni de sarcină, apa i s-a rupt din nou.  Staycie a fost dusă la spital, care se afla la peste o oră de condus de la locuința ei. A rămas acolo o lună, timp în care a făcut o infecție a membranelor fetale, numită corioamniotită. Din fericire, aceasta nu a atins copilul.  Staycie a născut prematur o fetiță pe care a numit-o Petra, după numele Sf. Petru, cel arătat în Biblie ca mergând pe apă la chemarea lui Iisus. Această istorie fusese semnul sub care a decurs turbulenta sarcină a lui Staycie.

„În tot acel timp, chiar dacă fetița creștea în uter, doctorii nu știau dacă plămânii ei vor funcționa normal, pentru că asta nu se poate vedea decât după naștere, așa că  tot nu se putea spune cu siguranță dacă va supraviețui. Dar la patru zile după ce s-a născut, a trecut de la ventilarea artificială la respirația complet  normală. Asta a fost un lucru uimitor, căci de la presupunerea doctorilor că nu va putea respira deloc, în patru zile ea a trecut la respirația independentă din aerul înconjurător”, povestește mama.

Petra a stat la secția de nou-născuți prematuri timp de 71 de zile. Era complet sănătoasă, contrazicând toate prognozele, dat fiind că era un bebeluș născut prematur. Azi e o fetiță fericită și sănătoasă de doi ani, căreia îi place să citească și să cânte la pian.

„Îmi place să împărtășesc povestea mea, pentru că organizația PPROM se ocupă de 30-40% din nașterile premature și are impact asupra a 150.000 de femei americane pe an, ceea ce înseamnă multe vieți influențate în bine”, spune Staycie.

Mai multe informații despre afecțiunea numită corioamniotită

De când cu experiența prin care a trecut, Staycie Kirkendall a întreprins cercetări de bioetică în caz de corioamniotită pentru a învăța mai multe despre ce ar putea face femeile afectate. Dr. George Delgado, director medical la Culture of Life Family Services a stat de vorbă cu Staycie într-un episod al emisiunii Catholic Answers („Răspunsuri catolice”). El a afirmat că, în cazurile de corioamniotită, rareori femeile aleg să facă tratament cu antibiotice, care oricum nu prea are efect. Practica uzitată este de „a goli uterul”, afirmă dr. Delgado: „[…] Stadiul prezent al cunoștințelor noastre și al practicii este că de fapt singurul tratament eficient al corioamniotitei este „golirea uterului” pentru că afecțiunea se consideră similară cu un abces. Un abces, desigur, este o pungă de puroi. Pentru a fi tratat corect, el trebuie drenat, trebuie golit. Și astfel, procedura de golire a uterului sau D&C (dilatare și chiuretaj) cum i se spune, nu se consideră un avort direct. Pentru că în cazurile de avort direct, golirea uterului nu reprezintă un tratament direct al bolii”.

De fapt, în loc de avortarea bebelușului nenăscut și uciderea lui, medicii pot încerca să-l aducă pe lume, încercând să salveze mama și copilul. Dacă infecția apare înainte de împlinirea timpului minim care să garanteze viabilitatea fătului, se știe că există șanse mari și chiar certitudinea că bebelușul nu va trăi. Dar dacă infecția e lăsată să-și urmeze cursul, există posibilitatea ca atât mama cât și fătul să moară.  Astfel încât, în încercarea de a salva ambele vieți, sau măcar una din ele, medicii provoacă nașterea, iar dacă bebelușul prematur e  viabil – cam cel puțin la vârsta de 21 de săptămâni și jumătate – atunci medicii vor face tot posibilul să salveze atât mama cât și copilul. Avortul nu e necesar pentru a salva viața mamei.

Ca urmare a încercărilor prin care a trecut, Staycie Kirkendall a hotărât să ajute la rândul ei femeile care se află la începutul unui drum asemănător. Ea este membră activă a grupurilor de susținere online, unde își împărtășește povestea și încearcă să fie o sursă de speranță pentru alții. A devenit și o susținătoare a fundației PPROM, de unde oferă mamelor sfaturi despre cum să-și gestioneze viața și să-și păstreze echilibrul psihic în mijlocul tuturor încercărilor și provocărilor unei sarcini cu probleme, fiind gata să ofere și susținere individualizată.  Vrea să le reamintească mereu mamelor din grup motto-ul:

Cât mai bate o inimă, mai există speranță.

Traducere: Monica Stinghe
Sursa: Live Action


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate