adolescenţiMarxism cultural

Carte pentru copii (7-12 ani): „Homosexualii formează o familie. Copiii lor au doi tătici și două mămici”

Cartea „Sunt imbatabil – 365 De ce”, apărută la Editura Didactica Publishing House (DPH), prezintă o „familie” de homosexuali desenați în mod grotesc și ținând pe brațele lor o fetiță.

Textul care însoțește ilustrația spune că „îndrăgostiții sunt uneori doi bărbați sau două femei”, că ei pot forma familii, iar copiii acestora au „doi tătici” și „două mămici”.

Și mai grotesc este faptul că publicația este gândită ca „un calendar amuzant cu 365 de intrebari si raspunsuri pentru copii” și menționează la fiecare zi și sfântul zilei – pe stil catolic, căci la 31 mai, foaia cu „familia” de homosexuali, este menționată Sf. Petronela.

Este vorba cel mai probabil de o traducere, pentru că editura scrie pe site că s-a vândut până acum în peste 50 de milioane de exemplare.

Editura Didactica Publishing House are ca misiune „să ofere sprijin cadrelor didactice în desfășurarea activității lor și în același timp să propună soluții, oferite de specialiștii din domeniu, pentru a transforma procesul educațional într-o experiență plăcută atât pentru copii cât și pentru cadrele didactice”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate