avort

Camera Reprezentanților din SUA votează pentru retragerea permanentă a finanțării publice pentru avort. Planned Parenthood în vizor. Se va pronunța și Senatul

capitol 34

Cu 238 pentru și  183 de voturi contra, Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat luni, 24 ianuarie 2017, pentru retragerea finanțării publice acordate gigantului federal de servicii de avort Planned Parenthood. Avorturile nu vor mai fi decontate din bani publici prin asigurările de sănătate standard oferite de stat pentru cei care nu își permit asigurări private, dar nici pentru anumite categorii de asigurări de sănătate private.

Practic, actul legislativ permanentizează o legislație deja existentă, dar care trebuia reînnoită anual, care își propunea să facă mai transparentă finanțarea serviciilor de avort în SUA, deoarece majoritatea americanilor nu sunt de acord să plătească pentru ele.

Actul legislativ mai trebuie aprobat de Senatul SUA, unde majoritari sunt tot republicanii, a căror viziune pro-viață este binecunoscută.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Dezbaterile din Senat au oferit prilejul unor afirmații memorabile din partea unor reprezentanți republicani.

Astfel, Chris Smith, reprezentantul republican al statului New Jersey, a deplâns faptul că nu se discută deloc despre umanitatea copiilor nenăscuți:

Îi tratăm ca pe niște tumori sau negi ce trebuie excizați.

Martha Roby, reprezentanta statului Alabama, a afirmat:

Singura voce care nu s-a auzit astăzi aici a fost cea a copilului.

Iar reprezentantul de Arizona Trent Franks, cunoscut pentru poziția sa pro-viață, a spus:

Adevărata întrebare care se ridică este dacă avortul ucide un copil. Dacă este așa, atunci este cel mai mare genocid din istoria umanității.

A doua zi după investirea președintelui Trump, pe 21 ianuarie, avuseseră loc mișcări ample de stradă în SUA și în lume, prin care se cereau „drepturi pentru femei”, în primul rând acces liber la avort. Dar aceasta nu l-a împiedicat pe președinte ca, pe 23 ianuarie, să semneze un ordin de sistare a finanțării publice a organizațiilor care promovează avortul în afara granițelor SUA.

Acesta afectează mai ales organizația Planned Parenthood, care promovează în întreaga lume avortul ca metodă contraceptivă și programe de educație sexuală explicită. Ordinul prezidențial a fost salutat de scriitoarea și activista Charmaine Yoest ca sfârșitul epocii în care SUA „a exportat avort”.

Cea mai mare rețea de servicii de avort din SUA, Planned Parenthood, finanțată din bani publici (aproape 500 milioane USD anual), a fost implicată recent într-un mare scandal de trafic ilegal cu organe de copii avortați în al doilea și al treilea trimestru de sarcină.

Senatul SUA și Camera Reprezentanților din SUA și-au încheiat de curând anchetele cu privire la această situație, constatând o „probabilitate consistentă” de:

  • încălcare a legii federale prin conspirație criminală
  • venituri neînregistrate corespunzător
  • trafic ilegal de organe
  • presarea sau înșelarea clientelor pentru a-și da consimțământul pentru recoltarea ilegală de organe
  • efectuarea de avorturi ilegale la termene târzii de gestație
  • uciderea unora din copiii născuți vii în urma acestor proceduri de avort după 20 de săptămâni de saricnă, pentru a nu pierde comenzile de la cumpărătorii de pe piața neagră
  • dezvăluirea în avans către terțe părți (clienți de pe piața neagră) de date medicale despre pacientele de la care se puteau „recolta” copii nenăscuți cu organe cât mai „intacte”
Surse: LifeSiteNews.com, Senate.gov, House.gov

Citește și Scandalul Planned Parenthood

Citește și Washington, DC: Women’s March este marșul pro-avort al industriei avortului deghizat în marș pro-femeie

Citește și ȘOCANT: Cele mai întunecate secrete din industria avorturilor și legătura cu educația sexuală

Citește și Ironia faptelor: Whoopi Goldberg felicită cea mai mare rețea de servicii de avort din SUA, continuatoarea unei tradiții tulburătoare de „plivire” a populației de culoare

 


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button