religie

Buzdugan și Morar, pelerini în Athos: „E o liniște nefirească, dar dulce”

Sorin Ionițe, Basilica

Cunoscuții prezentatori ai matinalului Radio Zu, Daniel Buzdugan și Mihai Morar, se află într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos și împărtășesc experiența trăită cu urmăritorii lor de pe rețelele de socializare.

„Gândeam de mult la momentul asta. Îmi doream să ajung la Muntele Athos împreună cu omul cu care-mi petrec diminețile!”, a scris Daniel Buzdugan pe Facebook.

Mihai Morar a publicat la rândul său un mesaj de binecuvântare și o fotografie realizată aproape de Mănăstirea Vatoped, însoțită de cuvintele „Eὐλογία. Evlogia! #binecuvântare”.

Deși nu se află pentru prima dată în Sfântul Munte, Daniel Buzdugan remarcă faptul că Athosul e „un loc unic pe pământ”.

„E o liniște nefirească, dar dulce. Până și mâncarea și apa au alt gust. Când ai pășit în Athos ai intrat într-un izvor neoprit de rugăciune iar sufletul și trupul simt din plin asta!”, a transmis actorul pe Facebook.

„Cred că oricine petrece câteva zile în Muntele Athos iese alt om de acolo și orice bărbat care este drept și sincer cu el însuși și caută pacea sufletului ar trebui ca măcar de curiozitate să pășească în Muntele Athos pentru a duce câteva zile viața de acolo”, a subliniat Daniel Buzdugan.

În Chilia „Sfântul Gheorghe” de la Colciu

Vineri dimineață, Mihai Morar a transmis urmăritorilor de pe Instagram un îndemn al Părintelui Dionisie de la Colciu: „Fraților, păziți dragostea! Că dragostea este de la Dumnezeu”.

„Am găsit acest cuvânt simplu, bun și cuprinzător pe Muntele Athos, deasupra mării, undeva la capătul lumii, în curtea Chiliei Sf. Gheorghe de la Colciu”, a spus Morar.


Daniel Buzdugan a prezentat în 2017 la Iași a patra ediție a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși.

Foto credit: Facebook / Daniel Buzdugan




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button