familie

Basilica: Interviu cu preotul pompier din Râșnov: „Această activitate poate fi numită tot o misiune, deoarece ea vine în sprijinul celor aflați în necaz”

Cu ocazia Zilei Naționale a Pompierilor Români și a serbării Sfântului Iosif de la Partoș, ocrotitor al Mitropoliei Banatului şi patron al pompierilor din România, preotul Dorin Giurgiu a oferit agenției de știri Basilica un interviu exclusiv în care vorbește despre misiunea sa, atât ca pompier voluntar, cât și ca slujitor al altarului.

Preotul Dorin Giurgiu este pompier voluntar dinainte de a deveni cleric. Legătura dintre cele două misiuni, pe care le urmează din dragoste pentru ceilalți, sunt strâns legate, spune acesta.

Basilica.ro: Ce v-a determinat să vă desfășurați și activitatea de pompier, pe lângă misiunea de preot?

Pr. Dorin Giurgiu: Dorința de a deveni pompier voluntar a apărut în urma unui incendiu izbucnit la coșul centralei unui vecin, care era la momentul respectiv chiar șeful Serviciului de Pompieri Voluntari din Râșnov.

Ajungând acasă după ce fusesem anunțat că este un incendiu acasă la mine și constatând că incendiul se declanșase pe acoperișul vecinului primul impuls a fost să ma urc pe scară cât mai aproape de focar și sa intervin cu stingătorul.

Între timp au ajuns și pompierii voluntari de la Râșnov, iar mai apoi și cei profesioniști, cele două echipe colaborând într-un mod excepțional reușind să stingă incendiul.

La momentul respectiv eu nu eram încă hirotonit preot, eram doar angajat al Protopopiatului Bran – Zărnești din Arhiepiscopia Sibiului, Mitropolia Ardealului, ca asistent social.

Basilica.ro: Poate fi numită această activitate tot o misiune? Este mai mult decât o simplă meserie?

Pr. Dorin Giurgiu: Această activitate poate fi numită tot o misiune, deoarece ea vine în sprijinul celor aflați în necaz, a celor care poate sunt la un pas de a pierde tot ce au agonisit și a căror viață este în pericol.

Basilica.ro: Vedeți vreo legătură între preoție și activitatea de pompier?

Pr. Dorin Giurgiu: Cu siguranță există o legătură între cele două meserii. Atât preotul, cât și pompierul vin în ajutorul oamenilor, ei fac aceste meserii cu dragoste și cu dăruire, încercând mereu să îndrepte sau să salveze suflete.

Basilica.ro: Este o activitate care vă pune mereu viața în pericol. Care este cea mai mare satisfacție pe care o aveți în urma îndeplinirii acestei misiuni?

Pr. Dorin Giurgiu: Pompierul voluntar își pune viața în pericol în lupta cu flăcările, însă eu personal am fost ocrotit și întărit mereu de Dumnezeu și nu mi-am simțit niciodată viața pusă în pericol. Nici pe cea a colegilor mei.

Cea mai mare satisfacție o avem atunci când reușim să împiedicăm extinderea unui incendiu, când reușim să stingem incendiul înainte ca pagubele să fie mari, când oamenii sunt scoși afară din case în siguranță și în toată sperietura și supărarea lor, li se întrevede o sclipire de recunoștință în ochi.

Basilica.ro: Puteți să ne relatați un eveniment în care ați simțit mai mult ajutorul lui Dumnezeu în timpul unui incendiu?

Pr. Dorin Giurgiu: Am simțit mereu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai când eram la incendii, însă un moment care m-a întărit Tatăl Ceresc, a fost într-o noapte de primăvară în care am fost sunat și anunțat că locuința bunicii mele, care mi-a fost casă natală până la 13 ani, a luat foc.

Am pornit către Fundata (sat în județul Brașov), în ținuta de pompier neștiind la ce să mă aștept.

Pe drumul dintre Bran și Fundata am depășit echipajele pompierilor profesioniști din Zărnești care urcau greu pe drumul anevoios cu mașinile pline cu apă. Ajungând acolo, m-am bucurat că bunica mea fusese scoasă în siguranță din casă și m-am alăturat pompierilor voluntari din Fundata, care făceau eforturi ca focul să nu ajungă la clădirea principală aflată la nici doi metri de camerele în care dormea bunica mea.

Împreună cu pompierii voluntari și cei profesioniști am reușit după câteva ore să stingem focul. Din fericire, nu a fost pusă în pericol viața nimănui, deși corpul anexat clădirii principale a fost distrus în totalitate.

Preotul Dorin Giurgiu este pompier voluntar din toamna anului 2010 și activează în cadrul Serviciului de Pompieri Voluntari Râșnov al Primăriei Orașului Râșnov, un colectiv de 42 de persoane.

A fost hirotonit diacon în mai 2011, apoi în luna mai a anului 2013 a devenit preot misionar în cadrul Protopopiatului Bran-Zărnești. Din anul 2018 este preot paroh la Parohia Ortodoxă Râșnov V în cadrul căreia face demersuri pentru construirea unei biserici.

Sursă: basilica.ro



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button
Close