avort

Avort spontan: La 11 săptămâni era un copil perfect format. Au avut privilegiul de a-și lua adio și a-l îngropa

de Redacția Stiripentruviata.ro

În 2017, americana Jaelyn Barnes era însărcinată cu al cincilea copil. La sfârșitul primului trimestru de sarcină, l-a pierdut prin avort spontan.

Experiența a fost dură, dar în tot acest timp mama nu s-a rugat pentru propria viață, ci să apuce să vadă măcar copilul pierdut.

Dorința i s-a împlinit la spital, prin amabilitatea personalului medical care, în ciuda urgenței în care se afla pacienta, a rupt sacul amniotic și a pus embrionul într-un pahar transparent de unică folosință.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

„Este perfect. Un bebeluș în miniatură. Nu avea nici un defect. Năsuc perfect, urechiușă perfectă, fățucă perfectă. 10 degete la mâini și 10 la picioare”, a scris ulterior americana pe Facebook.

Au numit copilul Nielson Jeffrey.

După o lună, Jaelyn Barnes a postat pe Facebook fotografia cu Nielson.

„E ciudat cât de mult ne-a schimbat viața această experiență”, a scris femeia. „E ciudat ce impact poate avea asupra vieții noastre cineva atât de mic… Am simțit nevoia să facem publică imaginea lui. Avea un trupușor perfect la 11 săptămâni.”

Femeia a mărturisit pentru Live Action că a primit o mulțime de comentarii pozitive la această imagine și că unii chiar au devenit pro-viață după ce au văzut fotografia.

Jaelyn Barnes i-a invitat pe utilizatori să dea Share pentru ca tot mai mulți oameni să afle că la 11 săptămâni corpul copilașului din pântece este deja complet format: „Ce-ar fi dacă această fotografie ar ajunge la și mai mulți oameni? Aici intervine rolul vostru. Veți distribui postarea mea? De dragul lui Nielson?”

Americana a revenit cu o altă postare după ce au îngropat copilul.

„Azi l-am îngropat pe fiul nostru, Nielson Jeffrey”, a scris ea. „Pe tot parcursul sarcinii nu m-am putut gândi la nici un alt nume. Un nume care chiar mi-a plăcut. Îmi imaginam că îl strig Neil. Îl și vedeam jucându-se cu Luke, fratele lui. Luke și Neil. Numele merg foarte bine împreună. Doar că viața a urmat alt curs. Și nu vom mai avea ocazia să-l strigăm prea des. Este în regulă. Aștept să ne întâlnim în veșnicie.”

Ceilalți copii patru copii ai lui Jaelyn i-au adus un ultim omagiu fratelui lor. Surorile i-au scris bilețele cu mesaje în care îi transmiteau că nu-l vor uita niciodată. Au pus scrisorile și niște flori într-un borcan, alături de trupul lui.

„Am condus până ni s-a părut că am găsit un loc liniștit. Fetele au îmbrățișat și au sărutat borcanul, apoi ne-au ajutat să-l îngropăm.”

Tatăl a sculptat pe un pui de mesteacăn din apropiere inițialele copilului, astfel că acesta urma să crească și, odată cu el, și inițialele lui Nielson.

„Deși m-am simțit atât de liniștită după ce am făcut aceasta, tot mă doare inima că nu îl mai am aproape de mine pe Nielson”, a scris mama pe Facebook. „Pântecele mi-e gol. Și el nu mai e cu mine. Dar sunt atât de recunoscătoare că am putut să-l punem la loc de odihnă. Nu toate femeile care trec prin ce am trecut eu au parte de acest dar.”

Jaelyn a declarat pentru Live Action că își dorește ca pe Internet să apară tot mai multe imagini cu copii în acest stadiu timpuriu de dezvoltare. „Îi va ajuta pe mulți să-și dea seama că aceștia sunt copii în deplinul sens al cuvântului!” a spus ea.

La aproape cinci ani distanță de această experiență, americana și-a actualizat fotografia de copertă pe Facebook, în care se vede întreaga familie, inclusiv al cincilea copil, o fetiță, născută după Nielson – de fapt, ea este al șaselea copil al familiei.

Mai multe țări europene și unele state americane permit, la cererea mamei, înmormântarea copiilor care și-au pierdut viața înaintea de naștere.

Ohio, SUA: Mama poate alege să înmormânteze copilul avortat

AlexandraNadane.ro: OLANDA. La cererea mamei, copiii avortați spontan sau la cerere sunt recunoscuți ca persoane

Austria, Cehia și Slovacia recunosc copiii nenăscuți care și-au pierdut viața în urma avortului spontan. Părinții le pot face ceremonie funerară

Austria va emite la cerere certificate de deces pentru copiii prematuri decedați cu greutatea sub 500 g și pentru copiii decedați în urma avortului spontan

Propunere de lege pentru externarea rapidă din spital a decedaților de rit mozaic. Pe același model s-ar putea legifera și externarea la cererea familiei a copiilor nenăscuți victime ale avortului spontan

Eliza Maria Cloțea: Tratăm morții în urma coronavirusului ca pe deșeuri, la fel ca pe copii nenăscuți morți sub 28 de săptămâni

VIDEO. Fratelemeudincer.ro, site pentru părinții care au pierdut un copil la naștere sau înainte de aceasta

„Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere” / Revista „Pentru viață” nr. 8 – Primăvara 2019

Mamă postează fotografii cu bebelușii avortați spontan la 7, respectiv 8 săptămâni


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button