valorile familiei

Un om ca o pâine caldă

10452827_713311185371627_4447255006966851846_o
Foto: Facebook.com/malina.monica2
de Monica Mălina Diaconu, studentă la Facultatea de Litere
(material preluat de pe grupul www.facebook.com/groups/Antiparenting/)

 

Avea cam 1,50 înălțime și lăsa impresia că tot timpul era așteptată undeva, așa că se grăbea. Călca ușor, ca un fulg, și, până făceai tu doi pași de om normal, ea era în avans cu vreo patru. Te lăsa cu vorba neterminată atunci când pomeneai de vreo treabă în celălalt capăt al satului și până te dezmeticeai, ea ajunsese deja acolo. Era veselă, râdea cu poftă, vorbea uneori în versuri, spunea o mulțime de vorbe pe care eu le reproduc azi și oamenii se amuză! Eram mică, creșteam într-o familie numeroasă, aveam o mulțime de treburi de făcut și eram în minoritate. Toți ceilați erau băieți. Așa se face că mama, în goana ei de a ne ști îmbrăcați și sătui, nu avea timp să ne acorde suficientă atenție fiecăruia, cu atât mai puțină mie, care se pare că aveam nevoie cât toți ceilalți. Trebuia să stau pe lângă ea să observ de câteva ori și apoi trebuia să încerc să fac și să-mi iasă: o ciorbă, o cămașă călcată, o farfurie spălată.

Deși am încercat încă de pe la 13 ani, ciorba s-a încăpățânat să-mi iasă perfect abia pe la 16 ani când a trebuit să hrănesc trei băieți care ne zugrăveau. Între ei era unul care mai mult se uita după mine decât la ce făcea pe perete și pe mine treaba asta nu mă deranja deloc! Cele mai deștepte femei din zonă: mama și bunica au speculat simpatia reciprocă și au considerat că ăsta este momentul meu de glorie: le voi găti singură prânzul. Degeaba lacrimi și suspine că mă fac de râs, că știți că mie nu-mi iese ciorba bună, că nici nu prea mă simt bine dacă e să fiu sinceră… n-a contat,  și-au căutat de treabă prin grădină și m-au lăsat dărâmată lângă aragaz. Atâta am gustat din ciorba aia că nu greșesc dacă spun că a rămas trei sferturi din cantitate până a ajuns la masă, dar am rămas și-n istorie și-n inima cuiva cu o biată ciorbă de legume. Nu mai știu ce gătisem felul doi, dar rețin că am vrut să-i uimesc și cu o plăcintă, ceea ce am și făcut, doar că, fascinantul domn, plecând prin curte cu bucata de plăcintă în mână și speriindu-se brusc de un câine răsărit de nicăieri, a considerat că bucata aia îi va salva viața și a dat-o câinelui! Cum nu fusesem nici eu prea încântată de ea, l-am înțeles!

Mama obținuse o specializare în făurirea  foilor de plăcinte, o priveam uimită cum întinde o foaie cât roata tractorului depășind cu mult marginile mesei și atât de fină încât ai fi citit relaxat o pagina de ziar prin ea. Prin foaia mea citeai doar în Braile, din pricină de grosime și încrețituri. Bunica, văzând frustrarea mea a început să poftească săptămânal tot felul de dulciuri dar pe care nu avea și chef să le facă, așa că mă căuta și mă ruga s-o ajut să facă ceva. Ajutatul meu se concretiza în a-mi lega un șorț după gât și a-mi aduce în față toate cele necesare iar eu, înainte să-mi dau seama, frământam deja ceva.

Ea mă încuraja și mă călăuzea cu sfatul ei prețios de pe marginea patului din bucătărie, în timp ce-mi vorbea de viitorul meu luminos și mai zicea ea ceva de fericirea bărbatului… nu prea înțelegeam eu. De la ea am învățat să fac tot felul de lucruri, în bucătărie și în afara ei. Datorită ei știu azi ce înseamnă lucruri de mult apuse: fus și tors, război de țesut, suveici, plante de grădină. Cu ea băteam câmpurile și învățam flori și plante de câmp pe nume, identificam lanurile, norii, aromele florilor, ale ploilor și ale anotimpurilor seara în amurg.

Din pricină de aglomerație pe-acasă, o perioadă bună din viața mea am dormit la ea. Mă duceam seara și plecam dimineața. În acea perioadă primisem o mașină de scris de care eram încântată până la stele. Avea o bandă jumătate neagră, jumătate roșie și mă despărțeam cu greu de ea.

Abia așteptam seara când puteam, în sfârșit să-i toc creierii mărunt bunicii însirând litere una în spatele alteia pe foi albe. Bunica tricota și citea în fiecare seară, eu făceam gimnastica degetelor și a creierului pe butoanele mașinii de scris. Uneori, își ridica ochii de pe carte, mă privea lung și zicea blând: „o să ajungi directoare mamă, cu atâta scris”! Avea întotdeauna pe masă câteva cărți, peste care-și punea, atunci când termina de citit, Biblia ei, una cu litere mari și cu coperți tocite și am observat că de fiecare dată când eu puneam o carte de-a mea peste ea, atunci când se ridica din pat o lua și o muta dedesubt. Avea respectul acela pentru cărți pe care-l mai vezi doar la unii bătrâni azi.  Atunci când eram acolo și ne pregăteam de culcare, bunica îngenunchea lângă pat și se ruga mult. Stătea acolo micuță și firavă și își mișca buzele într-un dialog mut, știut doar de ea. Gestul ei îmi dădea siguranță, ea termina rugăciunea si apoi îmi mai povestea câte ceva până adormeam.

În unele seri, când ajungeam mai târziu la ea o auzeam vorbind și neștiind dacă e cineva în cameră mă opream puțin în spatele ușii să îmi dau seama ce se întâmplă. Așa am aflat de câteva ori că atunci când nu era nimeni în jur, ea se ruga cu voce tare și de foarte multe ori plângea. Neîndrăznind să întrerup momentul, am stat acolo și am ascultat cea mai frumoasă rugăciune din viața mea, una în care ne-a luat la rând pe țoți, nume cu nume și ne-a așezat în mâinile lui Dumnezeu, rugându-se pentru viețile noastre, pentru viitorul nostru, pentru slăbiciunile pe care ea le vedea în noi, pentru mântuirea noastră. Seara în care am aflat asta a fost tulburătoare. Ea făcea asta seară de seară. Mi s-a legat sufletul de ea iremediabil. A fost singura bunică pe care am avut-o și privind în urmă acum, îmi dau seama că nici nu mai aveam nevoie de alta.

Bunica se pricepea la oameni. Atunci când am adus acasă un băiat care mă plăcea dar  nu prea știa pe ce lume trăiește, bunica l-a studiat cu atenție și după ce el a plecat mi-a zis scurt: „Astuia îi mânâncă câinii pâinea din mâna, mamă!” Ea nu avea nevoie de mult studiu ca să știe dacă un om e de încredere ori ba.

Într-o zi însorită de început de mai, a stat aproape toată ziua la poartă, privind în susul și în josul șoselei, vorbind și bucurându-se cu trecătorii, privind lumea și lucrurile ca și cum ar fi urmat să plece într-o călătorie. Seara ne-a zis că se simte un pic rău, s-a așezat pe pat, a adormit și a doua zi dimineața a încheiat socotelile cu viața, tăcut, cuminte, liniștită și senină așa cum fusese toată viața ei.

I-au rămas toate lucrurile așa cum le lăsase cu o zi înainte, ca și cum plecase în grabă de-acasă și ele o așteptau cuminți să se întoarcă. Asta a fost mai greu de suportat decât pierderea ei. Fiecare lucru început de ea și lăsat așa tăia în carne vie. A fost omul pe care l-am iubit cel mai mult și m-a iubit deplin, așa cum unele bunici știu să facă. Deși sunt deja cinci ani de-atunci, camera ei a rămas neatinsă.

În casa aceea nu mai locuiește nimeni, dar când am nevoie de liniște și de răspunsuri, caut cheia și mă duc în camera bunicii. Acolo câteva cărți stau cuminți încă pe un capăt de masă, Biblia ei e acolo deasupra tuturor, martor tăcut al unor timpuri când bucuria mea era întreagă, rotundă, mare ca o pâine pe care ea o scotea din cuptor, o rupea în bucăți și ne-o împărțea privindu-ne încântată în jurul unei farfurii cu must fiert.

Și de-acolo, din acea cameră am curaj din nou să ies și să înfrunt lumea. Nimic nu poate fi prea greu, nimic nu poate fi prea trist, nimic despre care Dumnezeu să nu știe, fiindcă bunica a avut grijă în fiecare seară să-i spună despre noi.

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *