Marşul pentru Viaţă

Atelierele „Spune-mi o poveste pentru suflet” / Revista „Pentru viață” nr. 9, Primăvara 2020

Din revista Pentru viață, Primăvara 2020

Colecția de povești scrise și ilustrate de Veronica IaniAna și Andrei, doi frați (mai mult sau mai puțin) cuminți, așteaptă venirea pe lume a lui Bebe. Părinții le povestesc ce se întâmplă cu acesta, cât timp locuiește în burtica mamei. Citiți-le celor mici Așteptându-l pe Bebe, cartea de colorat care îi ajută să priceapă că viața unui copil începe înainte de a se naște. Desenele, jocurile haioase și povestea plină de umor a lui Bebiță-Bobiță te fac să te îndrăgostești pe loc de carte. Îți vine să o citești iar și iar!

Știați că la 16 zile, când suntem cât o sămânță de mac în burtica mamei, avem inimă? Că la 4 săptămâni avem n creier, ceva plămâni, inimă, rinichi și un ficat micuț? Că la săptămâni ne apar amprentele? Și că în a 11-a săptămână zâmbim prima oară? Aflați mai multe despre miracolul vieții din cartea Bebe. O poveste din burtică. E jurnalul unui copil nenăscut. Ca să-l scrie, Veronica Iani a citit tratate de embriologie și a scos la iveală informații (încă) puțin cunoscute. Descoperiți-le, alături de copii!

Bebe. O poveste din burtică e prima carte din colecția Fiecare viață este un dar, în care sunt incluse și: Ioana. O poveste despre Sindromul DownTudor. O poveste despre adopțieCopilăria. O poveste despre bucurieLeo. O poveste despre prietenie.

Printre noi trăiesc oameni cu super-puteri – ați observat acest lucru? Dacă nu, priviți-i cu mai multă atenție pe copiii cu Sindrom Down. Ei au puterea de a le dărui celor din jur o dragoste nemăsurată.

Luca, un băiețel de șase ani, află că sora lui care urmează să se nască va fi un asemenea copil. Ce crede el despre asta descoperim în Ioana. O poveste despre Sindromul Down.

Cartea ne amintește că suntem unici și suntem semințe din iubirea pe care Dumnezeu o așază în lume.

Volumul are un subiect dificil, dar Veronica Iani îl face accesibil oricui, într-o poveste scrisă cu înțelegere. Cu talent. Și – mai ales – cu multă căldură.

Ce înseamnă adopție? Cum este viața unui copil adoptat? Eroul cărții Tudor. O poveste despre adopție descoperă ce înseamnă să fii copil înfiat. Și își învinge, încet-încet, temerile pe care le are în legătură cu noua sa viață, în noua sa familie. Din carte aflăm și cum putem face ca inimile
noastre să crească. Tudor crede că iubirea te ajută să devii un om cu inimă mare. Voi ce credeți?

„Cartea este un instrument pentru părinți adoptați, copii adoptați, frați adoptivi și pentru toți părinții și copiii care doresc să înțeleagă ce este adopția cu adevărat: DRAGOSTE!”, explică Veronica Iani.

Cum ar fi dacă, într-o zi, Copilăria ar fi furată de o creatură misterioasă? Cum s-ar schimba lumea – fără copilărie? Ce s-ar întâmpla cu jucăriile? Cu bucuria copiilor? Cu familiile lor? Și, dacă ar dispărea Copilăria, cine s-ar încumeta să o salveze? Citiți Copilăria. O poveste despre bucurie și veți afla!

Crocodilul Yuri, hipopotamul Gyuri și… Moș Crăciun pornesc într-o misiune specială de salvare a Copilăriei. Trec prin întâmplări amuzante, descoperind, în cele din urmă, ce minuni fac prietenia, dragostea și curajul.
Fiți alături de ei!

Cea mai recentă carte a Veronicăi Iani este o poveste emoționantă despre prietenia care se leagă între Matei și Leo, un băiețel cu boala oaselor de sticlă. Volumul îi este dedicat unui om care a avut această afecțiune, dar care, în ciuda suferinței, a știut să trăiască frumos, cu bucurie.
Numele lui este Sorin Focuță.

„Cartea Leo. O poveste despre prietenie nu ar fi existat dacă nu l-aș fi ascultat pe Sorin – scrie Veronica Iani. Sorin a plecat anul trecut la Domnul, fără a apuca să vadă cartea tipărită, însă sunt sigură că, de acolo,
de sus, se va bucura de fiecare dată când un copil o va citi.”

Iată cuvintele lui Sorin Focuță pentru coperta a patra: „Boala oaselor de sticlă este o cruce ca orice cruce din această lume. Purtată cu mulțumire către Dumnezeu și cu dragoste pentru cei din jur, ea devine punte către Rai. Cei din jurul celui cu oase fragile învață să fie mai delicați, mai atenți,
mai iubitori, inclusiv din cauza micilor accidente prin care îi provoacă fracturi celui bolnav.

Nimic nu este greu și fără rost în această lume, dacă este privit prin perspectiva veșniciei sufletului și a fragilității acestei vieți, dacă Îi
mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și îi iubim pe toți cei din jur, chiar și când ne provoacă unele dureri.”


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button