Asociaţia Americană de Psihiatrie şi-a schimbat părerea: Pedofilia nu este „orientare sexuală”

Mental Disorders

1 noiembrie 2013

În ediţia curentă a „Manualului de Diagnostic şi Statistica tulburărilor mentale” (DSM-5), un manual autorizat, publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie, se menţiona că „orientarea sexuală pedofilă” nu este o boală. În manual s-a specificat că dacă pacientul prezintă o atracţie sexuală puternică faţă de copiii aflaţi la vârsta pubertăţii sau are permanent fantezii pe această temă, dar nu se angajează în acte sexuale şi nu simte nicio suferinţă morală din cauza acestei înclinaţii, atunci nu este vorba despre o boală, „tulburare de pedofilie”, ci despre o „orientare sexuală pedofilă”.

Totuşi, după ce o serie de organizaţii americane pro-familie au atras atenţia asupra acestei menţiuni, Asociaţia Americană de Psihiatrie „s-a alarmat” şi a declarat public că a fost vorba despre o „greşeală”.

În declaraţia Asociaţiei se menţionează că: „noţiunea de orientare sexuală nu face parte din criteriile de diagnosticare a tulburărilor de pedofilie, iar apariţia ei în textul explicativ din DSM-5 este o greşeală”. În loc de „orientare sexuală” în textul explicativ trebuie citit „interes sexual”.

Amintim că în textul explicativ al acestei versiuni a manualului publicat se spune că:

Criteriile de diagnosticare a tulburării de pedofilie sunt destinate cazurilor în care pacientul declară deschis prezenţa unei astfel de parafilii, dar şi pentru cazuri în care pacientul neagă prezenţa atracţiei faţă de copii care nu au atins vârstă pubertăţii (de regulă, de 13 ani şi mai mici) în ciuda dovezilor evident contrare.

De exemplu, prima categorie include situaţiile în care pacientul recunoaşte sincer că simte un interes sexual puternic faţă de copii şi că acest interes prevalează sau se echivalează cu interesul faţă de persoane fiziologic mature. În cazul în care pacientul reclamă că atracţia sau orientarea sexuală îi crează probleme psihologice, acesta poate fi diagnosticat cu o tulburare pedofilă. Dar dacă pacientul spune că aceste porniri nu-i provoacă sentimente de vinovăţie, ruşine sau anxietate, şi înclinările parafilice nu îl limitează funcţional (conform relatărilor sale sau/şi conform unei aprecieri obiective din afară), şi dacă din relatările personale şi din anamneză rezultă că el niciodată nu a acţionat conform acestei porniri, înseamnă că pacientul are „orientare sexuală pedofilă”, şi nu „tulburări de pedofilie.”

În declaraţia sa, Asociaţia Americană de Psihiatrie arată că „pedofilia e considerată o tulburare a parafiliei”, şi nu „orientare sexuală” şi că această „greşeală va fi corectată în versiunea electronică DSM-5 precum şi în următoarea ediţie tipărită”.

Asociaţia a mai declarat că în mod consecvent pledează pentru urmărirea penală a celor care violează şi exploatează sexual copiii şi depune eforturi pentru tratarea tulburărilor de pedofilie pentru a preveni astfel de cazuri.

Textul noii ediţii a „Manualului de Diagnostic şi Statistica tulburărilor mentale” s-a pregătit de mult timp. El a fost aprobat în decembrie 2012 şi publicat în luna mai 2013.

Dacă într-adevăr este vorba despre o greşeală regretabilă, rămâne o enigmă de ce această greşeală nu a fost observată şi corectată anterior şi de ce această greşeală a fost anunţată de Asociaţia Americană de Psihiatrie doar ca răspuns la scandalul apărut după ce menţiunea „orientare sexuală de pedofilie” a atras atenţia publicului, mass-mediei şi activiştilor pro-familie.

În acest caz, faptul că menţiunea de „orientare sexuală” va fi eliminată din textul manualului ca rezultat al acestui scanadal, nu influenţează modul de dezvoltare a atitudinii asupra pedofiliei în diferite versiuni DSM care este complet similar cu schimbările anterioare asupra atitudinii despre homosexualitate. Din păcate, recunoaşterea pedofiliei ca „orientare sexuală”, cu toate aspectele sale este consecinţa logică inevitabilă a acestor demersuri.

Autorii manualului afirmă că abordarea generală a parafiliilor poate fi considerată drept tulburare numai dacă pacientul care manifestă respectivul interes sexual suferă subiectiv din cauza prezenţei sale (dar nu pentru că acest interes nu este acceptat de societate) şi în acelaşi timp „dorinţa lui sexuală sau comportamenul sunt îndreptate către suferinţă psihologică a unei alte persoane, provocându-i vătămarea sau decesul , sau din dorinţa unor acte sexuale, comise împotriva voinţei altei persoane, sau faţă de o persoană care nu poate da consimţământul legal pentru aceasta”[1]

De aici, în mod particular, rezultă că singurul motiv conform căruia acţiunile sexuale efectuate în raport cu copii şi cu „acordul” lor se consideră în acest moment, conform DSM-5, patologie – deoarece există un prag al vârstei stabilit prin lege la care copiii îşi pot da acordul. În cazul în care acest prag al consimtamântului va fi anulat sau semnificativ coborât (ceea ce consecvent încearcă să obţină activiştii mişcării pedofile din diferite ţări), atunci astfel de acţiuni vor trebui considerate „normale” în limitele unei astfel de logici.

Avem toate motivele să presupunem că o astfel de situaţie este rezultatul unei paradigme greşit adoptate anterior de către specialişti americani sub intense presiuni politice ale mişcării radical homosexuale.

[1] Paraphilic Disorders Fact Sheet

 Sursă: Family policy

Traducere: Tatiana Larin

, , , , , , ,

Lasă un răspuns