adolescenţi

AlexandraNadane.ro postează o mărturie anonimă despre bullying: „De atunci nu am mai fost niciodată la fel. Am construit o carapace groasă”

de Alexandra Nadane, AlexandraNadane.ro

Mărturie anonimă

Salut,

Promulgarea legii care definește, previne și interzice bullyng-ul în școli m-a determinat să vă povestesc și experiența mea. Este prima dată când spun public aceste lucruri și îmi este la fel de greu să le povestesc ca acum 14 ani când au avut loc.

Povestea mea începe pe undeva prin clasa a 4-a. Îmi este greu să îmi amintesc exact caracterul meu de până atunci dar știu că eram un copil timid, retras și inteligent. Eu, alături de cel mai bun prieten al meu de atunci, eram primii din clasă fără să facem vreun efort deosebit în acest sens (rețineam cu ușurință lecțiile încă din clasă). Plecam împreună de la școală, jucam fotbal împreună (deși sunt fată mi-a plăcut întotdeauna fotbalul) și eram aproape nedespărțiți.

Caracterul puternic, de lider, al prietenului meu au transformat însă curând prietenia noastră într-o adevărată competiție. Totul a fost șters cu buretele. „Muma pădurii” (aceasta era porecla mea) trebuia anihilată, iar el trebuia să devină singurul premiant al clasei. Dar cum poți face asta era întrebarea care se punea în acel moment?

Singura soluție găsită a fost aceea ca el să atragă împotriva mea întreaga clasă și de atunci fiecare zi de școală a devenit pentru mine un coșmar…

Să mă ridic din bancă în pauze sau să merg la toaletă devenise doar un vis frumos. Dacă îndrăzneam să fac asta, sigur găseam la întoarcere un „dar” frumos din partea colegilor… Fie o omidă în penar, fie un scuipat în ghiozdan, fie îmi găseam lucrurile aruncate pe jos sau călcate în picioare.

Cel mai frumos „cadou” a fost însă un hoit de mierlă moartă plin de furnici vii, asezonat cu o flegmă de toată frumusețea. Săptămâni întregi m-au însoțit furnicuțele în ghiozdan sau în coperțile de la cărți.

Iarna era de asemenea o perioadă propice pentru glume. Pus pedică, bătut cu bulgări erau un nimic. S-a trecut la nivelul următor și astfel am simțit într-o zi, mergând liniștită spre casă, cum un bloc uriaș degheață se sparge în capul meu. Îmi amintesc doar că am ajuns acasă cu greu, amețită și cu o durere groaznică de cap.

Urmarea? Consiliu profesoral, agitație, propuneri de scădere a notei la purtare.

Rezultatul? X este cel mai bun din clasă, este copil deștept, nu îi putem strica media scăzându-i nota la purtare.

Să nu credeți că în timpul orelor puteam să stau liniștită pe deplin. Profesoara de engleză era începătoare și nu putea ține sub control întreaga clasă în timpul orelor așa că auzeam frecvent: „Lasă fă mâna jos, ești proastă, nu ai voie să răspunzi tu!”

La un moment dat, o colegă nouă a venit la noi în clasă. Părea ocazia perfectă să îmi fac un aliat. Am ajutat-o cu tot ceea ce am putut, inclusiv cu bani. Dar, ghici ce, în câteva luni a devenit cel mai mare coșmar al meu. De la „draga mea prietenă” s-a trecut aproape instantaneu la „fă”, „proastă” etc.

Așadar, perioada petrecută la școală era atât de „minunată” încât zilnic ajungeam acasă plangând și spunând că nu vreau să mă mai întorc acolo vreodată. Singura parte cu adevărat frumoasă la școală erau cei câțiva profesori, ale căror îmbrățișări și vorbe frumoase mă ajutau să fac pași mici mai departe…

A venit și momentul mult așteptat în care am terminat școala. Dar, supriză, cele povestite mai sus au continuat într-o proporție mai mică și în liceu.

Problema cea mai mare a fost însă faptul că eu de atunci nu am mai fost niciodată la fel. Am început să mă tem de oameni și am construit deasupra mea o carapace groasă prin care să nu poată pătrunde decât persoanele care aveau răbdarea necesară să o spargă strat cu strat. Resping inconștient fiecare om cu care intereacționez pentru prima dată sau îl întâmpin cu o privire și o atitudine atât de dură încât a doua oară rar mai are curaj să încerce o apropiere de mine. Rădăcinile acestea sunt atât de adânc înfipte în mine încât oricât de multe persoane au tras de ele nu au reușit să le smulgă de tot.

Astăzi pot spune că pe plan profesional sunt aproape realizată, am absolvit cu brio o facultate foarte grea, iar memoria mă ajută aproape la fel de mult ca atunci.

Însă pe plan personal sunt un dezastru. Toate defectele mele sunt amplificate de o agresivitate aparent nejustificată pentru cei din jurul meu. Îmi este greu să îmi fac prieteni, să mă integrez într-un colectiv, să interacționez cu anumiți oameni, iar de puținele persoane care străbat carapacea și îmi devin prietene „țin cu dinții” atât de tare încât uneori ele nu mai suportă strânsoarea și fug speriate…

Așadar, legea bullyng-ului este cât se poate de necesară, însă nu suficientă. Este nevoie de oameni calificați, care să lucreze atât cu victimele cât și cu agresorii implicați, întrucât fiecare dintre ei ajunge în această postură în urma unor frustrări, traume, agresiuni preexistente.

Voi încheia prin a vă încuraja să povestiți, chiar și anonim, experiența voastră! Nu se știe pe cine poate ajuta!


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button