avortlibertate de conștiințăMarxism cultural

Alexandra Nadane: ,,De ce ignorați nevoile femeilor în criză de sarcină și traumele post avort? @Lina Vdovîi, Michael Bird, theblacksea.eu, euobserver.com, Libertatea”

64% dintre femeile care fac avort se simt presatesă facă asta.

Rata sinuciderilor în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare.

65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul UNUI SINGUR BĂRBAT.

În România în perioada 1958-2016 au fost făcute 22.832.650 avorturi.

În ciuda statisticilor și a sutelor de mărturii, Lina Vdovîi și Michael Bird au publicat astăzi pe portalurile The Black Sea, EUOBSERVER, în engleză, și Libertatea, în română, un material care, deși se dorește a fi complex și nepărtinitor, omite două părți direct interesate.

Una sunt copiii avortați.

Aici e clar de ce sunt omiși. Nu e greu, ci e imposibil să iei interviu unei persoane moarte. Și nici imagini cu copii avortați nu prea merge să publici când vrei să demonstrezi că avortul e de dorit, că, știe toată lumea, o imagine face cât o mie de cuvinte, iar în cazul articolului lor imaginea unui copil făcut bucățele de chiuretă (bucățelele se adună, reconstituind corpul, pentru a fi sigur că a fost scos tot) ar fi făcut mai mult decât cele 4.695 de cuvinte meșteșugite.

A doua parte ignorată sunt miile de femei care se confruntă cu o criză de sarcină zilnic și milioanele de femei care îți pot arată ce înseamnă sindromul post-avort din experiența propriilor traume.

Ipoteză: autorii nu au cunoscut în viața lor nici o femeie însărcinată care să fie lăsată fără sprijin de partener, familie, colegi, prieteni, cunoscuți, dată afară de angajator etc. sau vreo femeie afectată de trauma avortului.

Ipoteza este falsă.

Cei doi jurnaliști au participat anul acesta la Marșul pentru viață 2019 „Unic din prima secundă” de la București. Au venit la Marșul pentru viață cu misiunea de a vedea ce se întâmplă și de a se documenta. Atât pe scenă, ca vorbitori, cât și printre participanți au fost multe femei care au trecut printr-o criză de sarcină și s-au confruntat cu lipsa de sprijin sau cu presiuni din partea celor din jur, precum și femei afectate de trauma avortului.

Realitatea este că susținătorii avortului cunosc foarte multe femei care au trecut sau trec prin criza de sarcină, dar se folosesc de situația lor doar ca să promoveze avortul, nicidecum să le ajute.

Acum câteva zile cineva m-a tăguit într-un comentariu la postarea unei jurnaliste, care descria o situație de criză prin care trecea o femeie însărcinată căruia un medic a refuzat să-i facă avort. Spun din capul locului: mi se par la fel de lași atât oamenii care presează o femeie să facă avort, cât și cei care îi spun să păstreze copilul, dar nu o ajută cu nimic. Dar mulți dintre cei care au comentat acolo nu erau nicidecum interesați să sprijine femeia respectivă sau alte femei în situații similare, ci erau preocupați să atace decizia medicului de a nu face avort și să promoveze avortul.

Ca să fiu mai clară: când susținătorii avortului se referă la o femeie în criză de sarcină, ei nu caută o posibilă rezolvare a problemelor care au generat criza, și nu mișcă un deget în această direcție și propun avortul ca o soluție care nu rezolvă cauzele crizei!

Înainte să se deschidă Centrul de consiliere Sf. Alexandra din București și alte centre de sprijin din țară, susținătorii avortului atacau organizațiile pro-viață pe motiv că nu fac suficient în sprijinul femeilor în criză de sarcină. În prezent, în cadrul acestor centre, multe femei primesc consiliere psihologică gratuită, programe de asistență socială și sprijin material până după ce nasc copilul și situația lor din punct de vedere psihologic și social devine stabilă. Nimeni nu le obligă să nască copilul, dar li se oferă șansa de a naște copilul prin rezolvarea sau ameliorarea cauzelor care au dus la criză.

La începutul anului 2019 am scris despre absurdul celebrării avortului în SUA și modul în care organizațiile pro-avort de la noi ascund lobby-ul pro-avort în spatele ideii că femeile „au nevoie de avort”. Argumentele de acolo sunt de actualitate. Știu că la noi „societatea nu e pregătită” pentru un activism pro-avort „pe față”, dar recomand organizațiilor pro-avort să nu se mai chinuie să ascundă realitatea evidentă: sunt interesate de avort și atât. Nu le pasă de starea generală și pe termen lung a femeilor în criză de sarcină și se spală pe mâini de problemele complexe asociate crizei de sarcină în fiecare caz în parte. Dacă nu mă credeți, mergeți la orice întâlnire sau conferință a organizațiilor pro-avort și propuneți-le să proiecteze o mărturie a unei femei afectate de trauma avortului cum e cea a Gabrielei și să discute despre asta. Doar și Gabriela e femeie și drepturile ei au nevoie să fie protejate. Să vedeți ce reacții veți primi.

În 2018 am scris într-o postare dedicată reporterilor undercover de la VICE care au participat la Marșul pentru viață că suntem gata să le oferim un training ca să aibă resurse pentru efortul de a înțelege conceptele „viață” și „pro-viață”.

Acum le propun celor doi jurnaliști și oricărui susținător al avortului dispus să afle realitatea completă să stea față în față cu o femeie care acum trei luni m-a îmbrățișat și mi-a spus plângând: „Am făcut un avort acum 35 de ani. În fiecare zi regret, plâng și mă gândesc câți ani ar fi avut acel copil și la ce ar fi devenit astăzi. Nu mai pun la socoteală tot ce am suferit eu, fizic și psihic, după acest avort”.

P.S. Le recomand autorilor și editorilor să citească două texte extrem de scurte care sunt invocate în finalul articolului, Jurământul lui Hipocrate și Crezul.

Dacă vor citi se vor gândi că poate ar trebui schimbe finalul dorit apoteotic al articolului, în care Oana, după ce povestește cât de greu i-a fost să avorteze printr-un avort medicamentos (copilului ei i-a fost mai greu, dar el nu apare în povestire), spune: „Ziua în care medicii vor recita Crezul în locul Jurământului lui Hippocrate este aproape.”

Oana, Lina Vdovîi, Michael Bird, theblacksea.eu, euobserver.com, Libertatea, în Crez nu se vorbește despre avort (evident că el subînțelege că viața este sacră), dar în Jurământul lui Hippocrate avortul medicamentos apare explicit ca fiind complet potrivnic meseriei de doctor, la fel și sfătuirea femeii de a face avort:

Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv”.

Sursă: alexandranadane.ro




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button