avort

Alege viața!

Monahia Siluana Vlad

Maică, de câteva zile îmi tot pun problema avortului, care se întâlnește tot mai des printre tinerele din zilele noastre, mai nou și printre prietenele mele. Până acum eram total contra acestui lucru, dar acum mă tulbură niște gânduri, care nu știu dacă sunt de la vrăjmașul sau sunt produse de mintea mea. Nădăjduiesc că mă veți lămuri, pentru că nu știu cine altcineva în afară de dumneavoastră ar putea să clarifice mai bine situația.

Cazul fără scăpare mi se pare cel în care fata este însărcinată, iar tatăl copilului o ia la sănătoasa și nu mai vrea să știe nimic de ea. Teoretic aș aprecia foarte mult această fată, dacă nu ar face avort, dar eu dacă m-aș afla în această situație, fiind conștientă de faptul că viața mea în Hristos se va termina, cred că aș recurge la avort. Și cred că lucrul care m-ar teroriza mintal cel mai mult ar fi ideea de ceea ce va zice lumea, colegii de școală, neamurile și părinții care nu vor mai vrea să știe nimic de mine.

Al doilea caz ar fi cel în care cei doi rămân împreună și se iubesc, dar sunt încă la școală, ce vor face? Vor lăsa școala, dar unde vor găsi de muncă, unde vor locui, cine le va întinde o mână, cum le vor spune un astfel de lucru părinților? Chiar și în situația mea, în care prietenul meu lucrează, ar fi destul de complicat. Nu cred că aș face avort, pentru că m-ar sprijini el, dar ar trebui să abandonez școala. Cum ne vom găsi o casă și cum le voi spune părinților, care, din momentul în care vor afla, vor fi niște oameni distruși și nu vor mai vrea să știe nimic de mine? Și totuși cred că în toate cazurile problema cea mai mare sunt părinții! Deci, ce va putea să facă o fată în cazul ăsta? Nădăjduiesc în răspunsul dumneavoastră.

Anca

__________________________

Anca mea dragă,


Tot ce-mi scrii aici e cumplit de adevărat și-mi dau seama că e la „mintea oricui” că nu mai e nimic de făcut decât avort! Dar, Omule drag, avortul nu e decât o nenorocire și mai mare decât toate celelalte la un loc! Întreabă pe oricine a ales această soluție! O vreme poate că va reuși să nege durerea și deznădejdea, dar ele vor roade viața aceea pe dinăuntru, până ce va fi recunoscută și trăită în toată înfricătoarea lor intensitate.

Dacă cineva încearcă să rezolve o traumă cu altă traumă, ce va obține? La mintea unui creștin, mai există însă o soluție: fata să înțeleagă în sfârșit că păcatul aduce după sine durere și moarte, și să aleagă pocăința. Nu e nevoie doar să naști pruncul, ci să și te pocăiești pentru păcatul desfrânării, al înșelării, al neascultării de poruncile sfinte și să ceri viață și bucurie de la Viața noastră Dumnezeu!

Altă cale nu exista, copil drag!

Curaj! Dumnezeu nu-și calcă niciodată făgăduințele față de cei ce aleg Viața și ascultarea de El! Alege Viața!

Cu drag și nădejde că mă poți auzi,

M. Siluana



Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button