Agăţat şi încătuşat: consecinţele neurologice ale sadomasochismului

incatusat

foto: www.freedigitalphotos.net

de Aaron Kheriaty, MercatorNet.com

Cu cincisprezece ani în urmă, într-o lucrare intitulată „Cum ne cuplăm. Viaţa la finele Mileniului Doi”, romancierul Tom Wolfe întreba: oare ce vor crede despre noi generaţiile viitoare, când vor vedea epoca noastră ciudată?

El a observat că, în anul 2000, ritualul de întâlnire romantică în care un băiat invita o fată seara şi o ducea la un restaurant era deja mort. Folosind metafore din baseball pentru a descrie acest fel de evenimente, Wofle scrie: „În anul 2000, în epoca cuplatului anonim, „prima bază” înseamnă sărut franţuzesc (numit acum „hochei cu amigdalele”), pipăitul, contactul fizic; „a doua bază” înseamnă sex oral; „a treia bază” înseamnă să mergi până la capăt; iar „plăcuţa de la casă” înseamnă… să-şi afle reciproc numele de familie. La această etapă se ajungea însă mai rar.

Acest fragment sintetizează perfect momentele sexuale semi-anonime, reci emoţional şi fără implicare atât de des întâlnite în campusurile studenţeşti de azi.

Un alt semn aparte al epocii actuale este enorma popularitate a filmului Fifty Shades of Grey, din care s-au vândut peste 100 de milioane de copii şi care deţine recordul actual în Marea Britanie la vânzarea rapidă de carte. Povestea din film este a unei tinere ingenui care este iniţiată pas cu pas de către un bărbat bogat şi puternic în BDSM, ea jucând rolul supusei. Beneficiind de un marketing agresiv şi lansat de Valentine’s Day, filmul a avut încasări de peste 94 milioane de dolari în primul week-end.

Observaţiile lui Wolfe sugerează că momentele sexuale impersonale alcătuiesc o trăsătură definitorie a epocii noastre. La fel ca şi enormul interes acordat acestui film, o altă trăsătură ar putea fi interesul în BDSM. Ce putem înţelege de aici? Sunt oare motive de îngrijorare?

Fifty Shades: un model al abuzului

Aici nu-mi propun să examinez calităţile artistice ale filmului Fifty Shades (sau lipsa acestora). Voi examina însă fenomenul BDSM din perspectiva unui psihiatru.

În 2013, sociologul Amy Bonomi de la Michigan State University a publicat un studiu interesant intitulat „Porcărie dublă: abuz şi deteriorare de identitate în Fifty Shades of Grey”. În acesta studiu, relaţiile descrise în operă au fost evaluate în privinţa „violenţei între parteneri”, utilizând standarde larg acceptate de CDC pentru abuzul emoţional şi violenţa sexuală.

Rezultatul studiului a fost că aproape toate interacţiunile între protagoniştii cărţii, Christian şi Anastasia, sunt abuzuri emoţionale. Relaţia acestora are trăsături specifice precum urmărire extremă, intimidare, izolare. De fapt, violenţa sexuală permanentă din carte îndeplineşte condiţiile CDC pentru abuz sexual – incluzând folosirea alcoolului pentru a o determina pe Ana să accepte contactul sexual. Cercetătorii au identificat la Ana simptomele clasice ale femeii abuzate, incluzând senzaţia permanentă de teamă, stiluri de apărare stresante şi sens alterat al identităţii personale.

Într-un al doilea studiu publicat în 2004 de acelaşi autor au fost intervievate 650 de femei cu vârste între 18 şi 24 de ani; studiul a relevat faptul că femeile care citiseră cartea aveau şanse mai mari să prezinte tulburări de alimentaţie şi să aibă un partener abuziv decât cele care nu o citiseră. Femeile care citiseră toată trilogia prezentau un risc crescut de consum exagerat de alcool şi de a avea parteneri sexuali multipli – riscuri cunoscute a fi asociate cu o relaţie abuzivă.

Studiul are şi limitări: nu precizează dacă subiecţii au avut tulburări de sănătate înainte sau după citirea cărţii, deci nu se poate spune dacă aceasta a contribuit sau nu. Este foarte posibil ca unele persoane să fie atrase de carte tocmai din cauza problemelor pre-existente. Dar Bonomi susţine că rezultatele sunt tulburătoare în ambele variante: dacă problemele existau deja, lectura cărţii le poate potenţa şi agrava. Dacă ele au apărut după citire, cartea există posibilitatea ca însăşi cartea să fi contribuit la apariţia acestora.

Problema consimţământului

Susţinătorii practicilor BDSM, precum cei care apără scena din campus, îşi sprijină poziţia pe un singur element. Nu e vorba de dragoste. Nu e vorba de fidelitate. Nu e vorba de dedicare. Nu e vorba nici măcar de plăcere.

Este vorba despre consimţământ.

Acest unic lucru este văzut drept cel mai important şi decisiv. Pe modelul contractului social, atâta vreme cât ambii parteneri consimt, totul e în regulă. Consimţământul înseamnă că nimeni nu are de suferit. În carte, deşi Ana este ambivalentă şi nu foarte convinsă – are nevoie de ceva timp pentru a accepta aranjamentele BDSM – până la urmă îşi dă consimţământul pentru rolul masochistic / supus. Aşadar, toate bune şi frumoase. Corect?

Greşit.

Unu, de multe ori oamenii se declară de acord cu lucruri care le sunt inconfortabile; fac asta din multe motive şi sub diverse presiuni sociale. Acest lucru se vede în lipsa de convingere a Anei în a „semna” contractul cu Christian. Doi, de multe ori oamenii sunt de acord cu lucruri care până la urmă le fac rău. Pentru ca un consimţământ să fie autentic, e nevoie ca el să fie unul informat. Oamenii trebuie să înţeleagă riscurile la care se supun. E ABC-ul eticii medicale şi se aplică şi aici.

Îmi amintesc de cazul unui pacient de-al meu, un tânăr, unul dintre cei mai inteligenţi oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Avea o relaţie stabilă cu o tânăra la fel de strălucitoare, dar cu tulburări. Dorinţa ei era ca el să o lovească în timpul partidelor sexuale. Tânărul şi-a dat acordul… cumva. Adică, a spus da şi a lovit-o, dar nu i-a plăcut niciodată. Îl făcea să nu se simtă bine şi, până la urmă, acest sentiment inconfortabil a început să apară şi în alte situaţii. După cum v-aţi aştepta, relaţia nu a mai durat mult.

Ruptura dintre minte şi corp

De multe ori există fantezia asta, că sexul poate însemna ce dorim noi să însemne. Dar asta presupune un soi nerealist şi ciudat de ruptură între minte şi corp, un fel de dualism. Există credinţa greşită că mintea, voinţa, ar deţine controlul complet. Trupul e doar un instrument, un soi de accesoriu separat. Deci, dacă mintea decide că sexul nu înseamnă nimic, corpul trebuie să se supună. Dacă mintea decide că doreşte ca sexul să fie violent şi dominator azi, dar tandru şi cald mâine, trupul o urmează.

Dar mintea şi corpul nu funcţionează aşa. Ruptura asta nu există. Mai mult, ştiinţa, medicina şi psihologia demonstrează că între cele două există o legătură profundă. Iar corpul – nu doar mintea – este implicat până peste cap în sex. Corpul are propriile legi, propria logică; are propria înţelepciune şi operează după propriile reguli. Corpul uman se supune legilor biologice, neurologice şi psihologice. Iar când încerci să le încalci, corpul reacţionează.

Christian Grey este convins că voinţa deţine controlul. El insistă pentru sex fără romantism sau ataşament emoţional – sex agresiv, dominator, în care să controleze. Chiar crede că o astfel de înţelegere poate fi trecută într-un contract cu clauză de secretizare, semnat de ambele părţi. Contract scris! Consimţământ, vedeţi?

Această abordare se bazează pe convingerea că semnificaţia sexului poate fi modificată ca şi cum am avea la dispoziţie un comutator. Pot experimenta un pic de sex agresiv, sau sex cu violenţe, sau sex cu dominare, sau sex cu supuşenie sau sex cu umilinţe. Apoi, dacă găsesc o relaţie pe care mi-o doresc plină de tandreţe sau compasiune sau dragoste sau fidelitate sau respect reciproc – atunci pot pur şi simplu să rotesc un comutator în creier şi brusc semnificaţia sexului e cu totul alta.

Dar mintea şi corpul nu funcţionează aşa. Neuroplasticitatea creierului înseamnă că acesta continuă să se modifice – să ia noi forme – pe tot parcursul vieţii, ca răspuns la comportamente, relaţii şi experienţe. Creierul, indubitabil, influenţează comportamentul. Dar şi reversul e la fel de adevărat: ce facem ne influenţează creierul. Aşadar, alegerile noastre au consecinţe neurologice: ele se transformă în circuite neuronale stabile re-cablează creierul în moduri care îşi pun amprenta profund pe ceea ce suntem şi cum funcţionăm.

Încătuşat: cum fuzionează reţelele neurale

Un exemplu relevant sunt dependenţele. În dependenţe omul se obişnuieşte cu ceva – să spunem, cu un drog – şi, prin repetare, creierul construieşte căi neurale stabile pentru noile lucruri. Cu cât încărcătura emoţională e mai mare, cu atât e nevoie de mai puţine repetări pentru această cablare. Acesta este motivul pentru care senzaţiile puternice date de un drog pot deveni foarte rapid dependenţe şi creierul se modifică în consecinţă.

Cu aceste lucruri în minte, să privim experienţele sexuale, care sunt de asemenea puternic încărcate emoţional. Comportamentele sexuale tind să fie cablate uşor în creier; simpla experimentare sau doar încercările pot avea efecte fizice vizibile. Ştergerea acestor căi neurale nou-formate este mult mai dificilă şi lungă decât crearea lor. Apariţia dependenţei este simplă; lupta pentru eliberare este dificilă.

În cartea „Creierul care se schimbă pe sine” psihiatrul Norman Doidge face un rezumat al aspectelor neurobiologice ale dezvoltării sexuale. El scrie „Libidoul uman nu este o nevoie biologică obiectivă, ci poate fi ciudat de mofturos, uşor de alterat de psihologia şi istoria sexuală a fiecăruia” şi trage concluzia că „preferinţele sexuale sunt clar influenţate de cultură şi experienţă şi deseori mai degrabă au caracteristici dobândite decât înnăscute”.

Cât priveşte practicile BDSM, povestea creierului devine şi mai complicată. Aici, nu doar că se formează căi neurale noi în zonele responsabile de interesul şi excitaţia sexuală. În BDSM, creierul fuzionează căi neurale distincte, care sunt construite să funcţioneze separat.

Excitaţie sexuală, agresivitate şi frică

Oamenii dispun de reţele neurale legate de comportamente sexuale, iar acestea sunt modificate în moduri subtile de către experienţele sexuale acumulate. Avem reţele separate pentru furie şi agresiune, mai solide la persoanele cu comportamente dese violente sau dominatoare. Avem reţele separate pentru frică şi anxietate, modificate şi consolidate de experienţe care au provocat teamă sau griji.

Dacă ne gândim la aceste trei experienţe emoţionale – excitaţia sexuală, agresiunea şi frica – vedem că de obicei sunt separate, chiar dacă în materie de răspuns fiziologic unele lucruri se regăsesc la toate trei. De exemplu, respiraţia se intensifică, ritmul inimii creşte, ca şi tensiunea arterială, pentru că în toate aceste ocazii se activează sistemul nervos simpatic. Şi totuşi, pentru indivizii sănătoşi, excitaţia sexuală, agresiunea şi frica rămân distincte emoţional, cognitiv şi fizic. Acesta este, cred eu, un lucru sănătos.

Aşadar, aceste reţele neurale şi aceste experienţe rămân în mod normal separate – în afara cazului în care experienţele noastre le topesc într-una singură. Când se întâmplă, creierul se zăpăceşte. Exact acest fenomen apare la persoanele care experimentează sadomasochismul. Reţele neurale iniţial separate se amalgamează după principiul lui Hebbs: neuronii care se activează împreună se conectează. Odată ce acest lucru e definitiv, agresiunea începe să producă excitaţie sexuală. Sau frica şi anxietatea încep să producă excitaţie sexuală. Întărirea acestui amalgam aduce oamenii la psihiatru, cu probleme clinice. Pacienţii se plâng, de exemplu, că nu se mai pot excita decât dacă devin agresivi sau violenţi. Sau că se excită involuntar când li se face frică. Odată ce reţelele neurale fuzionează, la nivel de creier persoanele respective sunt literalmente încătuşate.

Ca şi în cazul dependenţei de droguri, pacienţii se plâng de dezvoltarea a ceea ce se numeşte toleranţă. În dependenţe, toleranţa înseamnă că dependentul are nevoie de doze din ce în ce mai mari. În cazul comportamentelor sexuale, toleranţa înseamnă că persoana în cauză simte nevoia să facă lucruri din ce în ce mai puternice pentru a se excita sau a avea orgasm. Comportamentele agresive, dominatoare sau care produc durere trebuie să crească în intensitate pentru a „funcţiona”. Frecvent, persoanele care se angajează în BDSM simt nevoia să crească intensitatea pentru a-şi îndeplini nevoile. Ca şi în cazul drogurilor, ce începe ca simplu experiment poate sfârşi în sclavie.

Înainte de a lua decizii legate de comportamentele sexuale, e nevoie să punem câteva întrebări despre ce dorim să facem din creierul şi corpul nostru – ce fel de reţele şi trasee neurale vrem să întărim? Dorim să amestecăm sexul cu dragostea? Sexul cu siguranţa? Sexul cu ataşamentul şi fidelitatea? Sexul cu încrederea? Sexul cu altruismul? Sau dorim să amestecăm în creier experienţele noastre de sex cu violenţa? Cu dominarea? Cu supuşenia? Cu controlul? Noi ne formăm creierul prin alegerile noastre. Şi creăm rutine automate prin repetarea acestor alegeri. Dar alegerea căii pe care purcedem iniţial ne aparţine în întregime.

Atracţia practicilor BDSM

De ce atrage BDSM? Unele persoane sunt atrase de aceste practici din cauza unor scenarii emoţionale adânc îngropate, deseori având la bază traume sau nesiguranţe din copilărie. Un psihiatru din Los Angeles care studiază practicile BDSM a identificat faptul că între practicanţii de BDSM se află un număr disproporţionat de mare de persoane cu istorii de boli severe în copilărie, deseori asociate cu tratamente dureroase. In copilăria târzie sau în adolescenţă, aceştia recurgeau adesea la fantasme sexuale sau masturbare pentru a se elibera de suferinţa şi anxietatea generate de problemele medicale. Aşadar, amestecul între sex şi durere a apărut devreme în viaţă şi îi predispune la repetarea modelului comportamental.

Dar nu toţi au o istorie de abuz şi probleme de ataşament, sau trecut medical complex. O persoană poate lua mai multe drumuri către lumea sadomasochismului, la fel cum sunt multe căi spre droguri sau alcool. Uneori începutul este marcat de experimente cu jumătate de gură, sub presiunea unui partener. Aceste interese se pot dezvolta mai târziu în viaţă, experimentând şi mergând pas cu pas.

Este o ironie plină de tragism că, într-o epocă în care recunoaştem epidemia de violuri în campusuri – şi avem dezbateri naţionale despre cel mai bun mod de a rezolva problema – ne repezim să adoptăm o carte şi un film care leagă sexul de agresiune şi portretizează dominanţa masculină drept atrăgătoare şi excitantă. Dar în campusuri atitudinea de bază este: orice e permis dacă există consimţământ. Aceasta este – sugerez eu – o apărare subţire, insuficientă împotriva coerciţiei şi abuzului sexual. Aşa ceva nu poate asigura un climat sexual sănătos între studenţi.
Oamenii merită informaţii corecte pentru a putea lua decizii informate în privinţa alegerilor sexuale. Înţelegerea ştiinţei sexului şi a creierului poate ne va da motiv să ne gândim de două ori înainte de a ne lăsa agăţaţi sau încătuşaţi.

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

În afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le puteţi afla aici.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

, , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns