criza de sarcină

Adelina Elena Militaru este noua preşedintă a Asociaţiei Studenţi pentru viaţă

de Redacția Stiripentruviata.ro

Mandatul Elizei Maria Cloțea la conducerea Asociației Studenți pentru viață s-a încheiat sâmbătă, odată cu alegerea noului președinte: Adelina Elena Militaru, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie din cadrul UMF „Carol Davila”, București.

Aceasta a declarat: „Dintotdeauna am știut că a ocroti o persoană, indiferent de stadiul de dezvoltare în care se află, este un lucru firesc. Viața începe de la momentul concepției, iar noi, cei din jur, din acel moment suntem responsabili ca acel copilaș, poate viitor medic, avocat sau profesor, să aibă șansa de a se naște și să-și poată îndeplini menirea sa pe pământ.”

Adelina Elena Militaru a mai spus:

„Binele se învață și se construiește încă de când suntem tineri, iar Asociația Studenți pentru viață mi-a demonstrat că dragostea și grija față de cei din jur sunt cele două lucruri pentru care va merita întotdeauna să luptăm.”

Noua președintă a adăugat că își dorește să dezvolte proiecte în sprijinul femeilor care trec printr-o criză de sarcină și să ducă mai departe povestea Studenți pentru viață începută de Alexandra Nadane și continuată de Eliza Cloțea.

După încheierea mandatului, Eliza Maria Cloțea a scris: „Mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au sprijinit, ne-au ajutat să trecem peste încercări și să aducem, după putere, un sprijin femeilor în criză de sarcină și copilașilor acestora. Nu aș fi crezut niciodată că doi ani pot însemna pentru mine atât de multe lecții de viață. Sunt profund recunoscătoare pentru ele.”

„La fel de bucuroasă și recunoscătoare sunt pentru faptul că activitatea Studenți pentru viață va fi dusă mai departe de cineva cu suflet mare, care își dorește să facă bine celor din jur. Povestea binelui continua – în fiecare zi, cu fiecare dintre noi, pentru cei mai vulnerabili”, a adăugat Eliza Maria Cloțea.


Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l

mai jos în caseta „Lasă un răspuns”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button