A murit Norma McCorvey, reclamanta din procesul care a permis legalizarea avortului în SUA. Povestea dramatică a vieții și convertirii ei la creștinism și la activismul pro-viață

gettyimages-79146202-e1476460903976

Foto: Getty Images

 

Sâmbătă, 18 februarie 2017, a murit Norma McCorvey, reclamanta implicată sub pseudonimul de „Jane Roe” în procesul Roe vs. Wade, care a permis legalizarea avortului la cerere pe întreg teritoriul SUA. Ceea ce mai puțini știu despre ea, este că aceasta nu a făcut niciodată avort și că, în 1995, după o perioadă în care a lucrat în industria avorturilor, a devenit creștină și activistă pro-viață. Ea a caracterizat implicarea sa în procesul finalizat la 22 ianuarie 1973 cu decizia Curții Supreme a SUA de a liberaliza avortul la cerere drept „cea mai mare greșeală din viața mea”. A făcut chiar o petiție la Curtea Supremă SUA pentru a ataca decizia de atunci, dar i-a fost respinsă.

 

O viață marcată de abuzuri și drame familiale

Norma McCorvey a avut o viață dură. Bunica ei a fost prostituată, iar mama ei era o alcoolică abuzivă. La numai zece ani, traumele de acasă au determinat-o să fure bani de la casieria unei benzinării și să fugă de acasă împreună cu o prietenă. Nu au ajuns departe, ci la școala corecțională cu internat, unde a spus mai târziu că a trăit cea mai frumoasă perioadă din copilărie.

După plecarea de la internatul corecțional, la numai 15 ani, a fost abuzată sexual de un membru al familiei extinse. La 16 ani s-a căsătorit cu un soț violent, de care a fost nevoită să se despartă înainte de nașterea primului ei copil. Întoarsă la mama ei, a început să facă abuz de alcool, iar aceasta a forțat-o să-i dea ei copilul spre adopție. După incident, și-a dezvăluit o relație lesbiană și mama ei a alungat-o de acasă. La 18 ani a mai născut un copil pe care l-a dat spre adopție.

La 21 de ani era însărcinată pentru a treia oară și nu avea nici un ajutor pentru a crește copilul. Mama ei o presa spunându-i că nu poate avea în grijă încă un copil, iar Norma consuma droguri și  trăia în principal pe stradă. Nu era sigură unde ar fi putut locui cu copilul. A încercat să avorteze, dar restricțiile legale au împiedicat-o. Când deja se simțea ușurată că se răzgândise cu privire la avort, Norma a sunat-o pe avocata specializată în adopții pe care i-o recomandase un medic ginecolog. Aceasta, însă, în loc să o ajute să-și rezolve criza de sarcină și să proceseze adopția copilului încă nenăscut, a trimis-o la altă avocată – cea care avea să inițieze procesul Roe vs. Wade.

 

Manipulată de juriste cu o agendă ascunsă

Cea de a doua avocată a încurajat-o să reconsidere posibilitatea avortului și a încurajat-o să mintă că sarcina era rezultatul unui viol în grup. Așa a ajuns la Curtea Supremă SUA, întemeiat pe o minciună, un dosar de contestare a legilor care interziceau avortul pe tot cuprinsul SUA. În contestația depusă în 2000 la Curtea Supremă, McCorvey declară că la momentul când a semnat această plângere în justiție, nu numai că nu știa că avortul ia viața unui copil, dar nu cunoștea prea bine nici semnificația cuvântului „avort”.

Ironia este că ea era însărcinată în cinci luni când a fost depus dosarul la Curtea Supremă, iar cazul a durat doi ani, astfel că între timp a dat naștere unei fetițe pe care a dat-o spre adopție.

Din cauza trecutului controversat, care implica o familie abuzivă, o relație lesbiană de durată, alcool și droguri, mișcarea pro-avort și-a asumat-o pe Norma McCorvey în felul în care i-a convenit: doar ca Jane Roe, anonima care a făcut posibilă legalizarea avortului la cerere în SUA, dar pe care nu o invitau niciodată să vorbească în public.

 

Folosită de sistem. „Cel mai grav abuz la care am fost supusă a fost cel judiciar”

În contestația depusă la Curtea Supremă SUA în 2000 Norma McCorvey a scris despre modul în care a ajuns implicată în procesul care a dus la legalizarea avortului:

Deși am fost un copil abuzat emoțional și o adolescentă abuzată sexual, cred că cel mai grav abuz la care am fost supusă a fost cel al sistemului judiciar. Privind în retrospectivă, am fost exploatată de două avocate care aveau un interes personal. Iar ceea ce este mai rău e că mi se pare că tribunalele nu s-au aplecat asupra situației mele și nu au zăbovit pentru a evalua impactul real al avortului asupra femeilor, folosindu-se de mine pentru a justifica legalizarea întreruperii vieții a peste treizeci și cinci de milioane de copii. Deși la nivel intelectual știu că am fost exploatată, responsabilitatea pe care o simt pentru această tragedie este copleșitoare. Deoarece tribunalele au permis înaintarea cazului meu fără să îmi ceară nicio mărturie și fără să mi se explice realitatea avortului, tribunalele au făcut o greșeală tragică, greșeală pe care această Înaltă Curte are șansa de a o repara.

 

A cunoscut chipul barbar și însângerat ascuns în spatele marketingului pro-avort

În anii 1980 a fost ajutată, oferindu-i-se diverse slujbe pe postul de consilier la clinici de avort. În cartea sa din 1997, Won by Love („Cucerită de iubire”) a povestit cum arăta viața ei „profesională” în 1995, anul când a devenit pro-viață:

Lucram la una din clinicile de avort tipice dintre cele pe care le-am cunoscut: lămpile și tencuiala se desprindeau din tavan, în chiuvetele care stăteau să cadă găseai excremente de șobolan, iar pereții erau împroșcați de sânge. Dar cea mai tulburătoare era camera cu «resturi». Acolo erau stocați copiii avortați. Bebeluși morți și părți de bebeluși zăceau claie peste grămadă. Unii ajunseseră în găleți, alții nimeriseră pe lângă… Duhoarea era oribilă. Erau pungi de plastic pline de părți din trupurile bebelușilor și borcane în care se vedeau mânuțe și piciorușe înțepenite în sânge închegat.

Norma McCorvey, Won By Love, Thomas Nelson, Nashville, Tenesee, 1997, p. 13

 

Începutul întoarcerii

Cam în acea perioadă, un pastor care făcea veghe pașnică lângă clinica de avort împreună cu congregația sa, a abordat-o când se ducea la serviciu și i-a spus: „Știi că și Dumnezeu, ca și tine, este pro-alegere? Dar în sensul că El vrea ca tu să alegi liber viața în locul avortului”.

Așa a început călătoria ei către poziția pro-viață. Inițial, în 1995, a aderat la congregația evanghelică a pastorului Phil Benham, care ajuta femeile în criză de sarcină prin organizația Operation Rescue. La acea dată, Norma încă mai credea că avortul ar trebui permis în primele trei luni de sarcină (nu până la nouă luni, cum este încă permis de legea în SUA din 1973 încoace). Și credea că ar trebui permis măcar în situații de malformații grave la făt.

 

Revelația: Convertită de un poster despre stadiile de dezvoltare ale embrionului uman

Dar călătoria ei spirituală a continuat. În cartea Won by Love, ea a povestit că un poster despre stadiile de dezvoltare ale embrionului uman a făcut-o să-și schimbe părerea:

Transformarea era atât de evidentă, ochii atât de dulci. Mă durea inima numai când mă uitam la ei. Am fugit afară și în cele din urmă am avut revelația. Mi-am spus: «Norma, au dreptate». Lucrasem ani de zile cu femei gravide. Fusesem și eu de trei ori gravidă și născusem. Ar fi trebuit să știu. Dar ceva din acel afiș îmi tăiase respirația. Am și acum în fața ochilor embrionul acela minuscul de 10 săptămâni. Mi-am spus că este un copil!

Parcă mi-au căzut solzii de pe ochi și am înțeles brusc adevărul: acela era un copil! Conștientizarea acestui adevăr m-a zdrobit. A trebuit să mă confrunt cu realitatea îngrozitoare. Avortul nu era despre «produsul de concepție». Nu era despre «de când nu ți-a mai venit ciclul». Era despre copii uciși în pântecele mamelor. În toți acei ani greșisem. Greșisem când semnasem actele pentru proces. Greșisem că lucrasem într-o clinică de avort. Nu mai voiam să am de a face cu distincțiile găunoase între «primul trimestru», «al doilea trimestru», «al treilea trimestru». Avortul – la orice moment – era o greșeală. Era clar. Dureros de clar.

Deoarece convertirea ei pro-viață a mers mână în mână cu una spirituală, această nouă revelație a determinat-o să se convertească la catolicism, în ianuarie 1998. În același an, ea declara pentru agenția internațională de știri Associated Press:

Sunt 100% pro-viață. Nu cred în avort nici în situații extreme. Dacă o femeie rămâne însărcinată după un viol, acolo este un copil. Nu trebuie să acționăm ca și cum am fi propriii noștri Dumnezei.

 

Citește și În 2014 a decedat și Sandra Cano, care a regretat și ea implicarea în legalizarea avortului până în luna a noua de sarcină. Nici ea nu a avortat niciodată și a devenit activistă pro-viață

 

VIDEO: Mărturii de la Norma McCorvey

A fost implicată ca reclamant în decizia Roe Vs. Wade, de liberalizare a avortului pe întreg teritoriul SUA

 

VIDEO: Mărturie de la Sandra Cano

A fost implicată ca reclamant în decizia Doe vs. Bolton, care a permis liberalizarea avortului pe toată perioada sarcinii, până în momentul nașterii în SUA

 

 

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.