avort

80% din mamele sprijinite de organizația spaniolă Red Madre pentru consilierea în criză de sarcină aleg să nu facă avort

MADRID, 7 iulie 2011 (LifeSiteNews) – Directorul fundației spaniole Red Madre(Rețeaua Mama), pentru sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină și protecția copilului nenăscut, a dezvăluit în cadrul conferinței de presă din 5 iulie că marea majoritate a mamelor adolescente și a mamelor tinere care au beneficiat de ajutor din partea organizației au ales să ducă sarcina la termen.

De la adoptarea legii privind liberalizarea avortului în iulie 2010, fundația condusă de Carmina García-Valdés a cunoscut o creștere de 45% în rândul tinerelor sub 18 ani care au cerut să fie ajutate.

80% din femeile care au beneficiat de asistență și consiliere din partea fundației Red Madre au decis să nu facă avort.

De la înființarea sa în 2007, fundația Red Madre a acordat ajutor pentru consilierea în criză de sarcină unui număr mai mare de 6.000 de adolescente și femei tinere.

În 2010, potrivit statisticilor organizației, din cele 4.331 de femei și adolescente cărora le-a fost oferită asistență, 53% aveau vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, în comparație cu anul 2009, când acest grup de vârstă a avut o pondere de 18%.

Doamna García-Valdés a declarat că se pune prea mare presiune pe adolescente și pe femeile tinere pentru a pune capăt sarcinii, mai ales pentru că legea privind liberalizarea avortului permite acest drept doar până în săptămâna a 14-a de sarcină și în unele cazuri fără acordul parental. Dânsa a observat că cea mai mare parte a celor care au apelat la ajutor din partea fundației – imigranți cu venit mic și cu vârste între 20 și 40 ani și tinere între 14 și 20 ani – nu doresc să facă avort, dar sunt presați de cele mai multe ori de membrii familiei.

„Nu au timp să gândească la toți factorii situației lor și apelează la noi pentru asistență psihologică și psihiatrică”.

O tânără mamă, care a vorbit în cadrul conferinței de presă din 5 iulie, a declarat că s-a simțit trădată de legea liberală a avortului, dar a adus numai cuvinte de laudă cu privire la ajutorul primit din partea fundației Red Madre, care a ajutat-o să ducă sarcina la capăt și să dea naștere unei fetițe.

„Ești confuz și mulți din jur te presează să avortezi, dar cea mai bună decizie pe care am luat-o a fost să-mi păstrez fetița”, a afirmat tânăra mamă.

„Când unei femei însărcinate i se oferă ajutorul de care are nevoie, ea va duce sarcina până la capăt”, a concluzionat  doamna García-Valdés. ”Poate că situația ei nu este rezolvată din toate punctele de vedere, dar, odată ce știe că are un copil și îl naște, va găsi toate resursele necesare pentru a continua”.

Fundația Red Madre este o organizație înființată în 2007 având ca scop inițierea și dezvoltarea unei rețele de asistență și sprijin pentru femeile din Spania care întâmpină dificultăți în urma unei sarcini neplanificate. Rețeaua este formată din voluntari antrenați în întreaga țară care oferă asistență personalizată pentru a sprijini femeile să ducă sarcina la termen și să respingă calea avortului. 


Traducere după LifeSiteNews
Sursă: Cultura vieții
Proiectul de lege privind înființarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citițaici textul proiectului.

Susțineți acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziție publică în această privință.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugați să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă ați trecut printr-o situație similară cu cele prezentate până acum și puteți da mărturie despre acest fapt scrieți-ne pe aceeași adresă.


Trimite comentarii prin formularul din subsolul paginii. Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *