26 iunie 2016: Miting de susținere pentru Florin Barbu la București

IMG_20160626_160353

Duminică, 26 iunie 2016, de Ziua Drapelului, românii s-au strâns la București să-l sprijine moral pe Florin Barbu, românul ai cărui copii au fost încredințați spre adopție unui cuplu de același sex din Marea Britanie.

La mitingul de protest a participat și fostul director de grădiniță norvegiană George Alexandru, românul care s-a întors din Norvegia după ce autoritățile au făcut mari presiuni asupra sa fiindcă vorbise împotriva exceselor sistemului de protecția copilului din țara sa adoptivă. A mai participat și o reprezentantă a românilor din Austria, care au organizat de curând un protest în favoarea copiilor lui Florin Barbu la Viena.

IMG_20160626_163751

Reamintim că luarea copiilor lui Florin Barbu din sânul familiei de către autoritățile britanice este un alt caz de aplicare excesivă a legii de către lucrătorii din sistemul de protecția copilului din Marea Britanie. Tribunalul Familiei a refuzat să dea copiii în grija familiei extinse din România, deși aceștia cunosc limba română și nu au cetățenie britanică, ci doar românească.

Participanții la protest au purtat și pancarte cu fotografii ale Andreei (Sutton) Bradeanu, o altă româncă al cărei caz complicat este literalmente o colecție de abuzuri ale autorității pentru protecția copilului și a justiției practicate de tribunalele de familie din Marea Britanie.

Citește și Un alt Barnevernet? Ca și Florin Barbu, Andreea Bradeanu riscă și ea arestarea făcând publice informații despre procesul inechitabil prin care statul britanic i-a luat custodia copiilor

„Nu mă așteptam ca Anglia să-și dorească să devină o nouă Norvegie”, a declarat la miting Florin Barbu, făcând aluzie la faimosul caz Bodnariu din Norvegia. Campania internațională de protest în favoarea drepturilor familiei Bodnariu, încununată de succes de curând, i-a încurajat și pe românii din Marea Britanie să vorbească. Până acum, aceștia au fost prea speriați de ordinele judecătorești care impun arestarea lor dacă fac publice detalii despre cazul propriu. Florin Barbu știe că poate fi arestat în orice moment tocmai pentru că a ales să sfideze decizia curții și să spargă tăcerea.

IMG_20160626_162104-crop

Florin Barbu (foto sus) a declarat pentru Stiripentruviata.ro: „Copiii au fost văzuți de cineva acum câteva luni. Diana a zis că vrea să fugă de acolo, pentru că nu s-a acomodat absolut deloc. Noi știm că ne iubesc foarte mult copiii și sunt capabili să fugă de acolo. Și este periculos ca un copil de opt ani să fugă pe străzi”.

Românul strânge fonduri în prezent pentru un apel în Anglia. Dacă îl pierde sau nu i se permite să-l facă, va merge la CEDO. Deocamdată, el trebuie să mai strângă aproximativ 5.000 de lire sterline pentru cheltuielile judiciare.

Puteți dona făcând click aici.

Detalii despre cheltuielile judiciare găsiți aici.

Românul a mai declarat că britanicii cărora copiilor săi le-au fost dați spre adopție sunt foarte bogați și cel mai probabil consideră copiii ca pe un accesoriu în viața lor:

Copiii mei sunt foarte plăcuți, Diana este un copil extraordinar. O să vă dați seama de ce acești britanici și-au dorit copiii mei atunci când, în fine, voi apărea cu copiii mei la televiziune. Pentru că știu că vom izbândi. Știu că o să-mi recâștig copiii.

Dar, în acest scop, trebuie să știu că mă pot baza pe voi toți, să continuați să ieșiți în stradă și să le scrieți autorităților. Numai dacă vom pune presiune publică constantă asupra lor [britanicii] vor ști că trebuie să rezolve acest caz.

Eu risc în orice clipă arestarea, deoarece am făcut publice date despre proces. Dar merg la închisoare relaxat dacă știu că voi continuați să mă sprijiniți astfel.

VIDEO: Fiind organizat de Ziua Drapelului, mitingul s-a încheiat cu Imnul României

Subscribe

Subscribe to our e-mail newsletter to receive updates.

, ,


Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.