avortlibertate de conștiințăMarxism cultural

20 de milioane de dolari pentru promovarea legilor pro-avort și anularea legislației pro-viață

Emily’s List, o organizație influentă pro-avort a anunțat că va sponsoriza cu 20 milioane de dolari la alegerile din 2020 candidații democrați care susțin avortul fără nicio limită și finanțarea avorturilor din bugetul asigurărior medicale.

Principalele ținte ale organizației sunt statele Michigan și Minnesota, precum și Congresul SUA. Obiectivul urmărit este asigurarea unei majorități pentru democrați în legislativele statelor menționate, dar și în cel federal, pentru a reuși adoptarea unei legislații care permite avorturile până în momentul nașterii, face posibil infanticidul și aprobă finanțarea avorturilor din banii contribuabililor, dar și pentru a anula toate legile pro-viață adoptate în timpul mandatului președintelui Donald Trump.

În Michigan democrații au guvernatorul, susținător al avortului, însă republicanii dețin majoritatea în cele două camere ale legislativului, obiectivul fiind acela de a obține o majoritate democrată, pro-avort, în urma scrutinului.

În Minnesota democrații au guvernatorul și urmăresc să își consolideze majoritatea în Camera reprezentanților și să obțină majoritatea în Senat pentru a -și putea impune astfel legislația pro-avort.  La nivel federal se urmărește consolidarea majorității democrate, pro-avort, din Camera reprezentanților și câștigarea majorității în Senat. Pentru Congresul SUA Emily’s List a anunțat că va susține candidați femei, democrate, cu o puternică orientare pro-avort.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Emily’s List este încă un exemplu elocvent a ceea ce înseamnă puternica influență pe care lobby-ul pro-avort o are în viața politică (și nu numai) din SUA. Evident că industria de avorturi, cu rețeaua Planned Parenhood drept lider, este forța motrice a acestui lobby al morții. Sub umbrela susținerii dreptului femeilor de „a alege (=de a avorta)”, a garantării dreptului fundamental al femeilor de a avea acces neîngrădit la serviciile de sănătate reproductivă (=la avort), de a asigura „justiția reproductivă (=dreptul la avort fără nicio restricție), industria de avorturi își urmărește practic principalul obiectiv, și anume veniturile de miliarde de dolari  pe care le obține anual din uciderea copiilor nenăscuți. De aceea această industrie a morții își permite să cheltuiască sute de milioane de dolari pentru campaniile electorale ale politicienilor care îi susțin agenda.

În cazul Emily’s List, cât de moral poate fi să finanțezi cu 20 milioane dolari alegerea unor politicieni care să adopte legi în baza cărora zeci de mii de  copii nenăscuți vor fi uciși în fiecare an? Această sumă ar putea hrăni pentru o vreme mii de persoane nevoiașe sau ar asigura locuințe pentru cei fără adăpost. Cu 20 milioane de dolari s-ar putea sprijini mii de femei însărcinate care se confruntă cu o situație materială precară.  

Sursă: lifenews.com


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button