2 aprilie 2017: Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului la Bucureşti

autism-2

La 2 aprilie 2017, Ziua mondială de sensibilizare față de autism se află la cea a zecea ediție, fiind marcată la nivel mondial, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înțelegeri a autismului și de a crește nivelul de informare al publicului larg privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.

La Bucureşti a avut loc un marş de susţinere a persoanelor cu autism (foto sus).

„De zece ani, comunitatea internațională marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, iar Guvernul României s-a alăturat în mod firesc acestui gest normal de solidaritate. Copiii și persoanele adulte care suferă de această tulburare au nevoie de atenție și înțelegere. Sunt oameni valoroși, dar diferiți, care au nevoie de susținerea noastră, a tuturor, pentru a se integra în școală, în societate și pentru a avea o viață independentă”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul se va alătura, și în acest an, instituțiilor din România și comunității internaționale care marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Astfel, duminică, începând cu ora 20.00, Palatul Victoria va fi iluminat în albastru, în semn de solidaritate cu persoanele afectate de această tulburare și, totodată, de susținere a demersurilor făcute pentru înțelegerea, cunoașterea și tratarea acestei afecțiuni, se mai arată în comunicat.

Și Palatul Cotroceni va fi iluminat în albastru duminică, în intervalul orar 20,00 – 6,00, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.

„Cu această ocazie, în semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu această afecțiune, Administrația Prezidențială participă la Campania Light It Up Blue (Aprinde-l în albastru), alăturându-se demersurilor societății civile și organizațiilor profesionale. Astfel, Palatul Cotroceni va fi iluminat, în această seară, în albastru, în intervalul orar 20.00 – 6.00”, a anunțat Administrația Prezidențială.

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului se marchează începând cu anul 2007 pe 2 aprilie, dată stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite.

Surse: Active News, Facebook

 

 

,

No comments yet.

Lasă un răspuns