Înţelepciunea castităţii

castitate

Interviu cu academicianul RAO (Organizația Autorilor Ruși), dr. în științe psihologice, Viktor Slobodchikov.

Material realizat de Farida Savyeleva, Pravoslavie.ru

În ziua de azi, cel mai greu pentru părinți este educarea castității. Acest cuvânt chiar a dispărut din vocabularul școlar: se știe ce este educația sexuală, sexul, dar „castitatea” – ca noțiune și ca fenomen – nu este discutată cu adolescentul modern. Despre educarea sentimentelor caste la copii, discutăm cu academicianul RAO, dr. în științe psihologice Viktor Ivanovici Slobodchikov.

– Viktor Ivanovici, pentru a ne apropia de adevărul educării castității la copil, povestiți-ne, în linii mari, dacă această calitate este înnăscută sau dobândită? Unde să căutăm bazele castității? Este cast copilul nou-născut?

– În această întrebare, aș fi vrut, în mod conștient, să evit identificarea aceste noțiuni cu virginitatea. „Castitatea” omului este necesar să o privim în sens mai larg: armonia și ierarhia ei în totalitate. Din păcate, cuvântul cunoscut de toți, însemnând „integral” și „integritate”, în viața familială de zi cu zi, este perceput ca integritate corporală, iar distrugerea castității înseamnă pierderea nevinovăției. Castitatea, în sensul cel mai larg, s-a întâmplat o singură dată într-o persoană, în această lume – la momentul Creării lui Adam: totul în el a fost perfect, armonios, ierarhic. Ca rezultat al căderii în păcat, în om s-a distrus armonia și ierarhia: fiecare instanță a început să se lupte pentru putere, trupul a fost ocupat de suflet, pe care l-a pus să lucreze în slujba lui și împreună au început să se opună spiritului, să-l blocheze, impunând gândurile și scopurile lor. Deși omul modern intră în această lume cu capacitatea preexistentă de castitate, această calitate ar trebui cândva să se manifeste în om, în mod asemănător cu reprezentarea fotografică, care impresionează hârtia și apare treptat.

Creând bărbatul și femeia, Domnul a creat dintr-odată și casa castității – familia. Și dacă noi vorbim despre educarea castității în zilele noastre, înainte de toate trebuie să ne îndreptăm atenția la felul cum este construită familia noastră, cum este tatăl și mama, în ce relații se află între ei, cu copiii, ce le propun și ce le cer copiilor? Castitatea se dezvoltă la copii numai datorită exemplului părinților, adică totul pornește de la noi – nu mediul vicios deformează și distruge castitatea la copil, ci, în primul rând, educația necorespunzătoare! Castitatea nu este scrisă în genotip, nu „trăiește” în perceptele morale. Niciun fel de învățătură, instrucțiune și solicitare: „să fii bun, să fii educat, politicos, să fii așa și așa”, ca în cântecul „să devii cum vreau eu”, – nu îți oferă nimic! Castitatea – este planul lui Dumnezeu despre om și există în alcătuirea vieții comune a copiilor cu adulții. Adulții fără copii sunt ființe fără sens, așa cum copilul fără adulți – ființă imposibilă. De aceea, prima poruncă a părintelui, prima sarcină a adulților – este să se uite la propria-i organizare a vieții: oare trăim corect? Acțiunile copilului sunt determinate de acea mare parte a imaginii lumii, care se formează în casa părintească! Drept urmare, castitatea, ca o calitate fundamentală interioară a omului, se asimilează (observăm că nu se atribuie!) de către copil în traiul comun al copiilor cu adulții.

„Trăind” între noi, ea devine acel schelet interior, acea forță și valoare absolută, care îl ajută pe tânăr să reziste, să se apere în orice situație. Dacă se distruge această comunitate copil-adult, orice speranță la castitate va fi lipsită de sens, deoarece nu vor mai fi aceste condiții vitale esențiale.

– Care sunt amenințările cele mai periculoase pentru castitatea copilului?

– Având în vedere că omul este alcătuit din trei părți, atacul asupra castității poate să vină în orice loc. De exemplu, sensibilitatea corporală excită nivelul spiritual-sufletesc, iar la unii siluirea poate începe la nivel sufletesc – cu emoții, sentimente, imagini ș.a. Este cunoscut că, în afară de memoria timpului, există imprinting, adică memoria-imprimată, când imaginea din copilărie se imprimă în subconștient, iar apoi (re)apare și devine provocatoare a acțiunilor omului în viața lui ulterioară.

Amenințarea directă a castității – o constituie toleranța și iresponsabilitatea părinților, atunci când le este, pur și simplu, lene să gândească: toate sunt fleacuri, „copilului trebuie să-i dai orice, numai să nu plângă”!

În educarea percepției integrale a lumii, adică castitatea, este important orice amănunt: de exemplu multe jucării moderne care vizează distrugerea, înstrăinarea și separarea copilului de familie. În loc să se joace cu copilul, mama modernă îi dă adesea o jucărie, numai s-o lase în pace: „Joacă-te cu ea, iar eu în timpul acesta mă voi ocupa de alte treburi importante”. Și, în felul acesta, copilului, prin jucărie, i se deschid granițele lumii, în care el va trebui să intre și să trăiască!

Înțelegeți, noi trebuie să înapoiem gândurile inițiale ale existenței noastre, numai atunci poate avea loc conștientizarea faptului că educarea copilului – este o responsabilitate colosală, o muncă și o artă colosale, care presupun viziunea perspectivei omului în creștere: „Deja de pe acum, când copilul nou-născut are 2-3 zile, trebuie să mă gândesc la ce se va întâmpla cu el în 20-30 de ani”.

Astăzi, părintele este pus în condiția în care el trebuie, știe sau nu știe, poate sau nu poate, să se îngrijească numai de pregătirea profesională a copilului, la început în școală, apoi în liceu, iar mai departe în învățământul superior. Are loc „profesionalizarea” totală: părinții se îngrijesc să înarmeze la maximum pe copii cu competențe – pentru că numai așa el va avea „succes” în societate. Despre ce castitate poate fi vorba, când micul om este format și specializat după cerințele și așteptările din exterior? Iată cu ce s-a înlocuit sarcina de cultivare normală a unei persoane viabile, active, iubitoare de viață și deci caste – au transformat-o, în cel mai bun caz, într-una medicală! Iar aceasta este o perturbare a educației, pe care aș fi formulat-o sub forma unei legi antropologice deosebite: „Orice precocitate: intelectuală, fizică, emoțională-senzitivă, poartă un caracter de creștere”.

Psihologii, care se ocupă cu dezvoltarea, știu că acțiunea de astăzi nu va avea efecte inverse mâine, nici chiar poimâine, ci mult mai târziu. Această intuiție a timpului și a efectelor întârziate îi lipsește părintelui contemporan. Cuvântul „depravare” înseamnă mortificare (de la „putrezire” – moarte), evocare a ceea ce este molecula, cauza morții. Adică precocitatea – nu este numai distrugerea castității, este omorârea ei.

Astăzi, lipsa castităţii fizice totale, și nu mă refer la necastitatea morală, a devenit rezultatul aceleiași accelerări a procesului oricărei precocități în educație. Participanți la acest proces sunt și părinții, și societatea – care ar trebui să conștientizeze măsura responsabilității lor.

Noi nu conștientizăm, de fapt, că ne supunem unui ordin nerostit, unui impuls irezistibil: „trebuie să-ți găsești timp, trebuie să nu întârzii”. Și ce înseamnă de fapt acest lucru? Înseamnă: să uiți de Dumnezeu, familie, tată și mamă – ai timp, ei nu dispar nicăieri, dar important – „acolo” să nu întârzii, important – „acolo” să ajungi la timp! Și, în fapt, se pare: „acolo” am ajuns, iar în mâini n-a rămas nimic. Se minunează, de exemplu, de ce dintr-odată fata a plecat la casting la Moskova, iar apoi nu știe cum să se întoarcă în propriul sat, la părinți! Da, aici, la casting, ele „au murit” în conștiința lor, deși fizic sunt vii, – între copil și părinți s-a format prăpastia!

– Dacă vorbim despre educarea castității, la băieți și fete, există diferențe în abordare?

– Fără înțelegerea punctului de pornire, a naturii masculine și feminine în planul lui Dumnezeu, noi nu putem să ne lămurim serios despre ce se întâmplă cu noi.

Fiecare nou-născut vine pe lume cu scopul de a înfăptui în el planul lui Dumnezeu. Din păcate, mulți simplifică sarcina de a educa castitatea la copii: „Dați-ne o rețetă cum să facem acest lucru”. Iar sarcina este mult mai amplă: trebuie să educi nu o castitate abstractă, ci pe băiat-bărbat – tatăl, iar pe fată-femeie – soția! Nu are sens să vorbim despre castitatea băiatului, dacă nu există educarea băiatului-bărbat de către tată. Fără sens să vorbim despre castitatea fetei, dacă nu există educarea fetei-femei și nu simplu femeii, dar și mamei. Problema e că “băiatul” – este numele fecioresc al „bărbatului”, așa cum „copil” – numele fecioresc al „omului”, iar „fata” – numele fecioresc al „femeii”.

Castitatea băiatului și castitatea fetei sunt legate de educare, de cultivarea modului de trai ideal masculin și feminin. Educarea castității băiatului-bărbat înseamnă crearea înțelegerii corecte a vieții, a unei idei complete despre lume. Castitatea lui constă, înainte de toate, în posesia calităților, care sunt un mijloc de protecție împotriva ispitelor, atacurilor și situațiilor de depravare din afară, în capacitatea de a le înțelege și a le evita la timp. Bărbatul – este capul, dar nu șeful. El este, în același timp, și soțși tată pentru soția sa. Capul – este piatra din vârful unghiului, constructorul familiei. De aceea în educarea băieților trebuie să pornești de la responsabilitatea și de la acele sarcini de viață, pe care ei trebuie să le rezolve.

Memorabilul protoiereu Boris Nichiporov, preot ortodox, psiholog, pedagog, asistent social și cercetător, a luat în considerare, pentru prima dată în mod serios, această problemă din punct de vedere spiritual și nu numai din punctul de vedere al particularităților legate de vârstă și sex la bărbat sau femeie. Până la el, în cel mai bun caz, au fost descrise particularitățile comportamentale ale băieților și fetelor: de exemplu, de ce primii se joacă cu mașinuțele, iar fetele cu păpușile. Dar ce stă în spatele acestui lucru, ce înseamnă? Bărbatul și femeia au sarcina lor în construirea împreună a familiei – a micii Biserici. Construcția familiei se sprijină pe doi piloni: bărbat și femeie, tată și mamă și problema constă în aceea cum cresc acești piloni, adică în ce mod din băiat și fată cresc constructori destoinici ai casei castității!

În cartea sa „Introducere în psihologia creștină”, părintele Boris numește educarea băieților piatra din vârful unghiului a pedagogiei și spune: „De cum vor fi educați astăzi băieții – va depinde toată puterea noastră”. Cel mai important moment al castității la băieți, după părerea sa, trebuie să fie educarea patriotismului, ceea ce înseamnă conștientizarea că țara natală este a lor și faptul că ești responsabil pentru ea, pentru bunăstarea ei; conștientizarea că ești în dialog cu istoria vie a pământului, de-a lungul generațiilor, care au populat acest pământ. Este, în cele din urmă, formarea disponibilității de a nu judeca, de a ierta greșelile părinților și bunicilor și răscumpărarea lor cu propria viață. Aceasta din urmă poate fi numită redresarea căii familiei și poporului în întregime. El subliniază încă două calități bărbătești fundamentale, care sunt necesare a fi educate la băieți. Acestea sunt bărbăția – fundamentul caracterului băiatului și sacrificiul – apogeul chipului lui spiritual. Și, în continuare, el enumeră calitățile morale importante, abilitățile psihologice, care, după părerea sa, sunt actuale pentru educarea băieților din ziua de azi: noțiunea de păcat, experiența de a se căi în fața lui Dumnezeu, experiența facerii de bine, bucuria și pacea după o rugăciune sinceră, apropierea de natură, sacrificiul, sentimentul rușinii și milei, răbdarea față de orice atitudine pe fondul conștientizării calme și profunde a propriei poziții – și toate acestea ar trebui desfășurate, după părerea sa, în timp, cu experiență. Părintele Boris subliniază, în mod deosebit, că absența educării spirituale generează la copii trândăvia sufletului. „Trândăvia, goliciunea, lipsa de cerere a sufletului apare și în cazul neîncărcării copiilor din diferite școli, cercuri, cluburi”. Dar locul sfânt nu este niciodată pustiu. Sufletul copilului, încărcat cu energie curată, se umple treptat de energii, lipsite de har, adesea chiar de natură demonică. Cu acestea se leagă visarea și romantismul excesive, corelate adesea cu pierderea parțială a simțului realității. Adâncimea depresiei, la mulți copii din zilele noastre, se asociază tot mai des cu tendințele suicidale. El spune că pricinile acestora sunt absența bărbăției și trândăvia, menționând că la băieții și fetele din zilele noastre există un defect moral comun – trândăvia sufletului, iar activitatea mecanică din cercuri și secții rezolvă parțial problema acestui gol sufletesc.

 

 Traducere: Nicoleta Macovei

Preluare de pe Vremuri vechi şi noi

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm sprijiniți financiar acest sait.

, , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns